Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:03 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Din 8 august, noi modificări ale circulaţiei pe drumurile publice Pe ce autovehicule va fi interzis transportul persoanelor în stare de ebrietate

ro

26 Jul, 2013 00:00 4822 Marime text
În Monitorul Oficial al României a fost publicat Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006. Potrivit datelor oficiale, „autovehiculul, tramvaiul sau remorca ce nu pot fi identificate din cauza lipsei, alterării ori distrugerii elementelor de identificare poansonate sau ştanţate de constructor, precum şi autovehiculul ori remorca asamblate din piese ce nu pot fi identificate sau pentru care nu se poate stabili identitatea unuia sau mai multor deţinători ori proprietari succesivi nu pot fi omologate în vederea admiterii în circulaţia pe drumurile publice”. Prezenta hotărâre intră în vigoare din data de 8 august.

De asemenea, conform noilor prevederi, „cursul de pregătire teoretică şi practică în vederea susţinerii examenului pentru obţinerea permisului de conducere este valabil un an de la data absolvirii”. „Au dreptul să conducă vehicule din categoria Tr (n.r. tractor şi maşină autopropulsată pentru lucrări) şi posesorii permiselor de conducere valabile pentru una dintre categoriile B, BE, C sau CE, după cum urmează: posesorul permisului de conducere valabil pentru categoria B are dreptul să conducă tractor rutier, cu masa maximă autorizată de până la 3.500 kg, la care se poate ataşa o remorcă a cărei greutate maximă autorizată să fie mai mică de 750 kg; posesorul permisului de conducere valabil pentru categoria BE are dreptul să conducă tractor rutier, cu masa maximă autorizată de până la 3.500 kg, la care se poate ataşa o remorcă a cărei greutate maximă autorizată să fie mai mică de 3.500 kg; posesorul permisului de conducere valabil pentru categoria C are dreptul să conducă tractor rutier, cu masa maximă autorizată mai mare de 3.500 kg, la care se poate ataşa o remorcă a cărei greutate maximă autorizată să fie mai mică de 750 kg; posesorul permisului de conducere valabil pentru categoria CE are dreptul să conducă tractor rutier, cu masa maximă autorizată mai mare de 3.500 kg, la care se poate ataşa o remorcă a cărei greutate maximă autorizată să fie mai mică decât greutatea maximă a tractorului”, se mai arată în Monitorul Oficial. În continuare, potrivit noilor reglementări, conducătorii nu vor mai avea voie să transporte persoane în stare de ebrietate pe autovehicule din categoriile AM, A1, A2 şi A (mopede ori motociclete) sau în cabina ori în caroseria autovehiculului destinat transportului de mărfuri. De asemenea, mopediştilor şi motocicliştilor li s-a interzis traversarea drumurilor publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe vehicul.

Motociclete, mopede şi biciclete, conduse pe un singur rând

Nu este de trecut cu vederea nici faptul că, de luna viitoare, motocicletele, mopedele şi bicicletele, atunci când circulă pe drumul public, trebuie conduse numai pe un singur rând. Cei care nu ştiu că meargă pe biciclete însă vor să înveţe, nu vor avea voie să facă acest lucru pe drumurile intens circulate. „Pe timpul circulaţiei pe drumurile publice, conducătorii de biciclete sunt obligaţi să aibă asupra lor actul de identitate. (...) Poliţistul rutier este obligat, ca atunci când verifică documentele unui conducător de autovehicul sau tramvai, să urmărească dacă există concordanţă între datele înscrise în actul de identitate şi cele din permisul de conducere. În cazul în care constată neconcordanţe referitoare la nume, prenume, precum şi în cazul în care termenul de valabilitate a expirat, poliţistul rutier este obligat să reţină permisul de conducere şi să elibereze dovadă înlocuitoare a acestuia cu drept de circulaţie de 15 zile. (...) Candidaţii care până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri au fost declaraţi „admişi“ la proba teoretică şi nu au finalizat examenul pentru obţinerea permisului de conducere susţin proba practică în conformitate cu reglementările în vigoare la data promovării probei teoretice. Până la data de 19 ianuarie 2014, pregătirea teoretică şi practică prin cursuri organizate de unităţi se consideră realizată în situaţia candidaţilor la examenul pentru obţinerea permisului de conducere din categoria AM, care fac dovada că au absolvit cursul de legislaţie rutieră în cadrul unei unităţi autorizate de pregătire a conducătorilor de autovehicule, anterior datei de 19 ianuarie 2013”, se mai arată în Monitorul Oficial.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii