Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
11:47 24 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Darul de botez găsit de DNA la percheziţia domiciliară „Oile negre“ de la Antifraudă! (rechizitoriu+referat propunere arestare)

ro

20 Apr, 2015 00:00 3240 Marime text
Doi inspectori Antifraudă sunt acuzaţi de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori de permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi de complicitate la delapidare
 

Aşa cum orice pădure are uscăciuni, aşa şi Direcţia Antifraudă - percepută de unii drept instituţia care va eradica evaziunea fiscală în România -, are inculpaţii ei! Recent, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a doi inspectori din Direcţia Antifraudă. Unul dintre inspectorii Antifraudă „cadorisiţi“ cu calitatea de inculpat este Damu Fudulea, inspector în cadrul ANAF - Direcţia Generală Antifraudă, detaşat ca specialist antifraudă fiscală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. Fudulea este coleg de dosar cu Mihai Perifan, fostul şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa (CJPC). Mihai Perifan este fratele lui Daniel Perifan, ginerele afaceristului Costică Zelcă, apropiat al echipei Mazăre-Constantinescu, recent eliberat din arest.
 
Într-o altă cauză, DNA l-a trimis în judecată pe Ionuţ Daniel Vartic, inspector-şef antifraudă la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală (DRAF).
 
Conform rechizitoriului întocmit de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei (act poate fi citit accesând secţiunea „Documente“), Ionuţ Daniel Vartic, din Suceava, ar fi organizat, în data de 1 noiembrie 2014, o petrecere de botez la un complex turistic. „Anterior acestei date, Vartic Ionuţ Daniel l-a contactat pe Cerlincă Filuţă, administrator de fapt al complexului turistic, căruia i-a cerut sprijinul în vederea organizării şi desfăşurării petrecerii. Cerlincă Filuţă s-a oferit să-i pună la dispoziţie, în mod gratuit, întregul complex, inclusiv spaţiile de cazare, respectiv 17 camere şi cinci apartamente. De asemenea, Cerlincă Filuţă i-a dat posibilitatea să îşi aducă produsele pentru consum, produsele alimentare urmând să fie preparate în bucătăria complexului de către personalul firmei. În acest sens, motivat de faptul că nu se pricepe la stabilirea cantităţilor aferente meniului, Vartic Ionuţ Daniel a stabilit cu Cerlincă Filuţă ca acesta din urmă să cumpere majoritatea produselor necesare petrecerii, urmând ca primul să-i achite contravaloarea acestora. Vartic Ionuţ Daniel i-a spus că doreşte meniu pentru 100 de persoane, mai exact pentru 80 de adulţi şi pentru 20 de copii. Cei doi au convenit ca inculpatul să plătească doar personalul care va deservi complexul turistic pe durata petrecerii. Petrecerea s-a desfăşurat la Complexul turistic „(...)“, în perioada 1 - 2 noiembrie 2014, timp în care complexul a funcţionat exclusiv în acest scop. Invitaţii au fost cazaţi, în mod gratuit, în capacităţile de cazare ale complexului, fiind astfel ocupate toate camerele şi apartamentele“, conform rechizitoriului.

„Percheziţie domiciliară“

„La finalul petrecerii, inculpatul Vartic Ionuţ Daniel i-a plătit lui Cerlincă Filuţă 8.000 de lei, din care suma de 6.000 lei a reprezentat contravaloarea alimentelor şi a băuturilor cumpărate pentru petrecere, şi 2.000 de lei plata personalului de serviciu la complex pe perioada petrecerii. Având în vedere că nu au fost solicitate şi încasate tarifele de cazare aferente, nefiind emise facturi/chitanţe în acest sens, rezultă că Cerlincă Filuţă a folosit bunurile aparţinând (...) SRL, închiriate (...) SRL, în interesul inculpatului Vartic Ionuţ Daniel, care a acceptat, ajutându-l în acest mod în activitatea infracţională. (...) Pe parcursul anchetei penale, s-a stabilit că, prin activitatea infracţională desfăşurată de Cerlincă Filuţă şi Vartic Ionuţ Daniel, s-a produs un prejudiciu (...) SRL, în sumă de 3.345 de lei, în condiţiile în care darul de botez găsit la locuinţa inculpatului Vartic Ionuţ Daniel cu ocazia percheziţiei domiciliare a fost în cuantum de 14.000 de euro şi 26.600 de lei“, se mai arată în documentele DNA. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava.

Mesaje text de tip SMS, codate

Vartic a mai fost acuzat că, împreună cu un alt inculpat, ar fi dezvoltat un sistem de comunicare la distanţă bazat exclusiv pe transmiterea de mesaje text de tip SMS, folosind terminale mobile cu cartele prepaid, neînregistrate. Cei doi şi-ar fi transmis reciproc mesaje scurte, uneori codate, fără a purta convorbiri telefonice, fapt ce ar fi condus la un număr foarte mare de mesaje de tip SMS.

Unul liber, unul în arest

Aşa cum precizam şi mai sus, Ionuţ Daniel Vartic nu este singurul inspector Antifraudă deferit Justiţiei. Zilele trecute, DNA Constanţa l-a trimis în judecată pe Damu Fudulea, detaşat ca specialist antifraudă fiscală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. În cauză, Fudulea este coleg de dosar şi de arest cu Mihai Perifan, fostul şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa (CJPC). Mihai Perifan este fratele lui Daniel Perifan, ginerele afaceristului Costică Zelcă, apropiat al echipei Mazăre-Constantinescu, recent eliberat din arest, decizia nefiind una definitivă. De menţionat că Mihai Perifan este încarcerat după ce ar fi încercat să îl ajute pe fratele său să scape de acuzaţiile de evaziune fiscală.

Extinderea urmăririi penale

În cauză, potrivit referatului DNA privind arestarea lui Mihai Perifan şi a lui Fudulea, „prin ordonanţa nr. 90/P/2015 din data de 20.03.2015 a DNA - ST Constanţa, s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de suspectul Fudulea Damu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art.12 lit.b din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că a comunicat inculpatului Perifan Mihai informaţii nedestinate publicităţii privind dosarul de urmărire penală nr. (...)/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, cu scopul de a obţine foloase necuvenite, respectiv pentru a sprijini poziţia procesuală a acestuia şi pentru a împiedica tragerea sa la răspundere penală şi civilă. DNA Constanţa mai arată că „inculpatul Fudulea Damu l-ar fi asigurat pe Mihai Perifan că la finalul anchetei nu se va putea susţine că societatea (...) a prejudiciat bugetul de stat şi a reiterat faptul că organele de urmărire penală au formulat noi cereri în cauză.

Avertisment

„Totodată, inculpatul Fudulea Damu i-a comunicat coinculpatului că unul dintre obiectivele ordonanţei a fost cel privind documentele care au stat la baza relaţiilor dintre două societăţi comerciale şi l-a asigurat pe acesta că răspunsul va fi «contractul. Sec.». De asemenea, inculpatul Fudulea Damu i-a spus coinculpatului Perifan Mihai că obiectul constatării pe care o avea de făcut era constituit de tranzacţiile fictive desfăşurate de firme aparent legitime cu societăţi de tip fantomă şi a reiterat avertismentul privind posibilitatea efectuării unei percheziţii asupra locuinţei (...). (...) Cei doi au convenit să se revadă luni, 23.03.2015, la restaurantul (...) din Constanţa, inculpatul Fudulea Damu urmând să îi aducă o copie a ordonanţei prin care fusese dispusă constatarea tehnico-ştiinţifică. Apoi, inculpatul Fudulea Damu i-a indicat coinculpatului posibilităţi de apărare pentru (...), pornind de la situaţia pe care o cunoştea din dosar, precizând însă că până la momentul când dosarul va ajunge în instanţă să obţină documente justificative ori o altă societate care să fi lucrat cu cea a (...), dar care să fie de încredere şi să furnizeze astfel de documente“, potrivit documentelor de la Anticorupţie.
 

Citeşte şi

Referatul DNA privind arestarea lui Mihai Perifan şi a lui Damu Fudulea (document)
 
Judecătoarea care l-a menţinut în arest pe Mihai Perifan decide azi libertatea lui Daniel Perifan, ginerele lui Zelcă (referat propunere arestare)
 
Percheziţii la firma controlată de Costică Zelcă
Ginerele Daniel Perifan şi alte trei persoane, reţinuţi pentru infracţiuni economice

 
Exclusiv
Daniel Perifan, ginerele afaceristului Costică Zelcă, este liber. Tribunalul a respins propunerea de arestare

Ti-a placut articolul?

Comentarii