De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
19:17 19 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Daniel Perifan, ginerele lui Costică Zelcă, a scăpat de controlul judiciar

ro

23 Jun, 2015 00:00 1153 Marime text
Daniel Perifan, ginerele omului de afaceri Costică Zelcă, a scăpat de măsura preventivă a controlului judiciar.
 
Ieri, judecătoarea Marinela Mitan, din Tribunalul Constanța, a constatat încetată de drept măsura preventivă mai sus precizată luată faţă de Florin Nicolae Geambazu, Daniel Perifan şi Costel Marcel Began, la data de 17.04.2015. Hotărârea nu este definitivă, ea putând fi atacată de procurori cu contestaţie, la Curtea de Apel Constanța. Cei trei sunt cercetați de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța pentru că ar fi derulat, printre altele, mai multe achiziţii de utilaje de panificaţie. În cauză, magistraţii au calculat un prejudiciu de aproape cinci milioane de euro. Daniel Perifan este fratele lui Mihai Perifan, fostul şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa (CJPC), judecat într-o altă cauză, alături de Damu Fudulea, inspector în cadrul ANAF - Direcţia Generală Antifraudă, detaşat ca specialist antifraudă fiscală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Ti-a placut articolul?

Comentarii