Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:19 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Curtea Constituţională a României, sesizată în dosarul lui Sorin Strutinsky (rechizitoriu)

ro

28 Jan, 2016 00:00 3579 Marime text


Judecătorul Leonard Iustin Bourceanu, din Tribunalul Constanţa, a dispus, ieri, sesizarea Curţii Constituţionale a României în dosarul în care Sorin Gabriel Strutinsky, „trezorierul“ tandemului Mazăre - Constantinescu, a fost denunţat de omul de afaceri Dorin Lazia.
 
Decizia de a sesiza CCR vine după ce avocaţii lui Strutinsky au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 291, alin. 1 - Cod penal, potrivit căruia „pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la doi la şapte ani“.
 
Următorul termen al dosarului a fost stabilit pentru data de 3 februarie.
 
Sorin Gabriel Strutinsky a fost trimis în judecată, pe data de 2 martie 2015, de Gheorghe Popovici, şeful Secţiei de Combatere a Corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fost procuror din circumscripţia Curţii de Apel Constanţa.
 
În cauză, Strutinsky este suspectat de patru infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată, de instigare la săvârşirea a două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, dar şi de instigare la săvârşirea a două infracţiuni de spălare a banilor, în formă continuată.
 
Într-un alt dosar, Sorin Gabriel Strutinsky a fost trimis în judecată, sub control judiciar, alături de Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, şi de Gabriel Marius Stan, viceprimarul municipiului Constanța.
 
Citeşte şi 

Radu Mazăre şi Sorin Strutinsky, din nou în faţa judecătorilor de la Curtea Supremă (rechizitoriu)

Rechizitoriu - Trimitere în judecată Gabriel-Sorin Strutinsky, „trezorierul“ tandemului Mazăre – Constantinescu (document)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii