Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:56 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cumpana va avea sala de sport de 2,5 milioane de lei

ro

11 Nov, 2009 02:17 4628 Marime text
cumpana_sala_de_sport1.jpgCompania Naţională de Investiţii a dat societăţii Rico SRL un contract de 2.547.590,2 lei pentru realizarea, într-un an, a unei săli de sport cu nivel de practică sportivă competiţională locală şi a unui teren de handbal. Lucrările la obiectivul de investiţii au început deja de două săptămâni

SC Rico SRL, firma desemnată câştigătoare, este binecunoscută pentru cele 13 săli de sport pe care le-a construit în 12 localităţi din judeţ, cu fonduri de la bugetul de stat şi de la Banca Mondială, dar şi pentru obţinerea majorităţii contractelor de construire a unor obiective asemănătoare.

Potrivit anunţului de atribuire numărul 71889, publicat ieri, pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice, oferta celor de la Rico SRL a fost selectată din cele 19 societăţi, contractul fiind atribuit în 14 septembrie. Chiar dacă suma maximă pe care autoritatea contractantă era dispusă să o achite a fost de 3.626.048 de lei fără TVA, în urma şedinţei de evaluare, contractul a fost dat pentru 2.547.590,2 lei fără TVA. Societatea câştigătoare s-a obligat să execute contractul în maxim 12 luni de la data stabilită în ordinul de începere a lucrărilor.

Sursele de finanţare provin de la Bugetul de Stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, precum şi alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual, cu această destinaţie.

Rico, abonată la construirea de săli de sport în judeţ

Firma selectată să pună în aplicare proiectul de 2,5 milioane de lei, fără TVA, este cunoscută în judeţ pentru contractele de realizare a mai multor săli de sport şi a unor şcoli în judeţ, dar şi pentru lucrări de milioane de lei la Academia de Studii Economice Bucureşti şi la Universitatea Transilvania. La fel de cunoscută este şi pentru construcţiile realizate în grabă şi problemele cauzate de calitatea îndoielnică a lucrărilor la respectivele săli de sport. Anul acesta, în mai, societatea a câştigat tot de la CNI un contract de 2.638.364,56 de lei, fără TVA, pentru realizarea unui obiectiv cu aceleaşi caracteristici cu cel de la Cumpăna, în Tuzla. În mai 2008, societatea a mai luat un contract de 2.499.821 RON, fără TVA, pentru ridicarea unei săli de sport la Năvodari, iar în 2007, s-a ocupat de lucrările la Şcoala nr. 2 din Valu lui Traian. Tot în această perioadă s-a ocupat de contractul de execuţie a sălii de sport de la Şcoala Generală nr. 2 din Basarabi, atribuit pentru 2.532.990,14 de lei, fără TVA.

De asemenea, cei de la Rico SRL au realizat pista de atletism de 60 metri, cu patru culoare de alergare, de la baza nautică de la Universitatea „Ovidius".

Rico SRL, deţinută de omul de afaceri Gheorghe Marcel Cornea şi asociatul acestuia, Mihai Vlad, este cea care a primit suma de 20 miliarde lei vechi pentru a se ocupa de lucrările la holul Universităţii Maritime.

Mariana Gâju: „O necesitate"

Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, ne-a declarat că sala de sport era o necesitate pentru cei 1.064 de elevi din clasele I - VIII, dar şi pentru cei 403 copii de la grădiniţa din localitate, cu atât mai mult cu cât se realizează în cartierul Parcul I şi II, unde sunt construite deja 34 de locuinţe tip ANL şi unde se vor ridica alte 38 de apartamente. „Sala de sport este construită într-un cartier de locuinţe pentru tineri, unde există 72 de terenuri de case. Într-un final, 800 de locuinţe vor fi clădite în zonă. În acest cartier aşteptăm aprobare şi pentru demararea construcţiei unui parc de agrement", a susţinut primarul localităţii. Mariana Gâju a mai evidenţiat faptul că actuala sală de sport din localitate este folosită de Asociaţia „Victoria" şi a devenit insuficientă pentru copiii care practică handbal, basket, volei şi dans sportiv.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii