Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
08:09 24 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cum s-a anulat prima achitare din dosarul celui mai grav accident din istoria recentă a Constanţei

ro

01 Mar, 2016 00:00 4025 Marime text


Judecătoria Constanţa a dispus, în data de 11 februarie, achitarea, pentru a doua oară, atât a lui Ionuţ Neagu, cât şi a lui Viorel Cobzariu, ambii judecaţi în dosarul celui mai grav accident rutier din punct de vedere al victimelor petrecut în istoria recentă a judeţului Constanţa.
 
Prima achitare s-a dat după ce Neagu şi Cobzariu s-au împăcat cu părţile vătămate din dosar. Curtea de Apel Constanţa a anulat decizia privind cele două achitări şi a trimis cauza la Judecătorie, pentru rejudecare.
 
Astfel, Judecătoria Constanţa a dispus achitarea celor doi, pe motiv că faptele s-au prescris. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Prin sentinţa penală nr. 1438/29.12.2014, pronunţată de Judecătoria Constanţa, s-a hotărât achitarea atât a lui Ionuţ Neagu, cât şi a lui Viorel Cobzariu.

Ce au reţinut procurorii

„S-a reţinut, în esenţă, prin actul de sesizare a instanţei, că inculpatul N.I. (n.r. Ionuţ Neagu), în data de 29.07.2008, conducând autoturismul marca Opel Astra, pe DN 2A, dinspre C. (n.r. Constanţa) către localitatea O. (n.r. Ovidiu), pe banda nr. 2, din cauza neatenţiei în conducere şi a nepăstrării unei distanţe de siguranţă în mers, intră în coliziune cu colţul dreapta-spate al autoturismului marca Audi Q7, condus în faţa sa, pe aceeaşi bandă, de inculpatul C. V. (n.r. Viorel Cobzariu), pe care l-a proiectat pe contrasens, unde acesta a fost lovit de autobuzul marca Isuzu, autobuz care apoi s-a răsturnat pe partea stângă, în afara părţii carosabile, autoturismul marca Opel Astra lovind apoi un autovehicul marca Chevrolet  Spark, iar autovehiculul condus de inculpatul C.V. fiind proiectat spre înapoi, intrând în coliziune şi cu autoturismul marca Renault Megane, din eveniment rezultând vătămarea corporală a numiţilor M.A., S.M., S.V.P., C.V., Arvente R.C., P.S., P.L. şi S.A.C.“.

Apel împotriva sentinţei Judecătoriei

Împotriva sentinţei penale nr. 1438/29.12.2014, pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul celor doi, au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa şi partea civilă M.L.
 
La termenul de judecată din data de 25 iunie 2015, partea civilă M.L. „a precizat că îşi retrage calea de atac promovată în prezenta cauză. În consecinţă, se va lua act de manifestarea de voinţă a părţii civile în sensul retragerii apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 1438/29.12.2014, pronunţată de Judecătoria Constanţa“.
 
În apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa „este criticată hotărârea primei instanţe sub aspectul legalităţii, arătându-se că, în mod nejustificat, s-a dispus încetarea procesului penal în privinţa persoanei vătămate, decedată la data de 12.08.2008, reţinându-se că lipseşte plângerea prealabilă sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196, alin. 2, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal“. Din această perspectivă, se face referire la „dispoziţiile art. 157, alin. 5 Cod penal, ce vizează punerea în mişcare din oficiu a acţiunii penale în cazul decesului persoanei vătămate în cadrul termenului prevăzut de lege pentru formularea plângerii prealabile“.
 
Totodată, „având în vedere poziţia procesuală exprimată de cei doi inculpaţi la termenul de judecată din data de 11.06.2015, apreciază că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, în vederea efectuării cercetării judecătoreşti“.

Împăcarea cu partea civilă

În faţa primei instanţe, la termenul de judecată din data de 15 decembrie 2014, „au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri notariale în care se menţionează faptul că inculpaţii C.V. şi N.I. s-au împăcat cu partea civilă M.L. (soţia supravieţuitoare a defunctului M.A.) cu privire la fapta de vătămare corporală din data de 29.07.2008“.
 
„Potrivit Codului penal din 1968, pentru infracţiunea prevăzută de art. 184, alin. 2,4 Cod penal, acţiunea penală se exercită din oficiu, iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. Împăcarea este o cauză care înlătură răspunderea penală şi constă în acordul intervenit între persoana vătămată şi cel care a săvârşit infracţiunea, în scopul stingerii conflictului născut ca urmare a săvârşirii infracţiunii. Împăcarea trebuie să fie personală, putând interveni între victima infracţiunii, care, în procesul penal, are calitatea de persoană vătămată şi autorul infracţiunii (suspect/inculpat), explicită, totală (atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă a cauzei) şi necondiţionată“, se arată în motivarea magistraţilor.


 
Faţă de aceste considerente, „manifestarea de voinţă a soţiei supravieţuitoare a persoanei vătămate M.A. în sensul împăcării cu inculpaţii nu poate fi valorificată drept o cauză care împiedică exercitarea în continuare a acţiunii penale“.
 
De la data comiterii faptei reţinute prin actul de sesizare şi până la soluţionarea definitivă a cauzei „a intrat în vigoare, la data de 1.02.2014, noul Cod penal, care prevede, în art. 5, că, atunci când de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă“.
 
Având în vedere că persoana vătămată M.A. a decedat la data de 12 august 2008, „în speţă, acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu, prin rechizitoriu, la data de 3.05.2012, pentru săvârşirea de către inculpaţii N.I. şi C.V. a infracţiunii de vătămare corporală din culpă“.
 
„Sentinţa penală apelată este nelegală, întrucât, în mod greşit, prima instanţă a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpaţii N.I. şi C.V., sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 196, alin. 2,3 Cod penal, săvârşită asupra persoanei vătămate M.A., apreciind că lipseşte plângerea prealabilă“.
 
„Este neîntemeiată aprecierea instanţei de fond, în sensul că aplicarea textului de lege menţionat se rezumă la ipoteza în care persoana vătămată a decedat ca urmare a activităţii infracţionale a inculpatului, în condiţiile în care dispoziţiile legale nu disting în acest sens. Totodată, prima instanţă omite a analiza raţiunea pentru care legiuitorul a înţeles să legifereze în acest sens. Sub acest aspect, evidenţiem că, în situaţia în care persoana vătămată este în imposibilitate de a-şi exercita dreptul procesual de a formula sau nu plângere pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă (indiferent de cauza ce a determinat decesul), principiul disponibilităţii este înlocuit de principiul oficialităţii, statul fiind cel chemat să apere interesele persoanelor vătămate atunci când acestea nu şi le pot promova“, potrivit motivării instanţei.

„Administrarea nemijlocită a probelor din cursul urmăririi penale“

Prezenţi personal în faţa instanţei de apel, „inculpaţii C.V. şi N.I. au precizat că înţeleg să conteste probele administrate în faza de urmărire penală. În consecinţă, având în vedere prevederile art. 374, alin. 7 Cod procedură penală, în cauză se impun atât administrarea nemijlocită a probelor din cursul urmăririi penale, cât şi administrarea nemijlocită a eventualelor noi probe propuse de părţi în cursul cercetării judecătoreşti, potrivit art. 376, art. 378 - art. 385 Cod procedură penală“.
 
Curtea constată că atât „administrarea nemijlocită a probelor din cursul urmăririi penale, cât şi administrarea nemijlocită a eventualelor noi probe propuse de părţi nu se pot face pentru prima dată în faţa instanţei de apel, în condiţiile în care această administrare nemijlocită a probelor nu s-a făcut de către instanţa de fond, deoarece i-ar lipsi pe inculpaţi de dreptul la o dublă jurisdicţie, atâta timp cât hotărârea instanţei de apel este definitivă“ şi, prin urmare, „nu există o altă instanţă de judecată care poate examina legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate de către instanţa de apel care a administrat şi interpretat probele administrate nemijlocit pentru prima oară, în condiţiile în care instanţa de fond nu a administrat nemijlocit nicio probă“.

Dublu grad de jurisdicţie

În ceea ce priveşte conţinutul garanţiei, „existenţa unui dublu grad de jurisdicţie în materie penală are ca premisă faptul că examinarea unei acuzaţii penale formulate împotriva unei persoane a fost examinată la nivelul unui prim grad de jurisdicţie, inclusiv sub aspectul administrării şi examinării ansamblului probator“.
 
De asemenea, „prin modalitatea de soluţionare a cauzei de către instanţa de fond, fără administrarea nemijlocită a probelor din cursul urmăririi penale şi a eventualelor probe propuse de părţi, s-a adus atingere şi dreptului la un proces echitabil al inculpatului, sub aspectul art. 6, par. 3, lit. d din aceeaşi Convenţie privind dreptul inculpatului de a întreba şi a solicita audierea martorilor acuzării şi de a obţine citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării“.
 
În final, Curtea mai arată că „efectul devolutiv al apelului nu trebuie înţeles ca o rejudecare completă a fondului în situaţia neîndeplinirii acestei condiţii esenţiale de către instanţa de fond“. Prin efectul devolutiv în apel, „se produce o nouă judecată în fond, ca regulă, pe baza probatoriului deja administrat în cauză, însă şi a altor probe pertinente concludente şi utile administrate pentru prima dată în apel“.
 
Realizarea în apel a întregii cercetări judecătoreşti „l-ar priva pe inculpat de un grad de jurisdicţie şi i-ar afecta în mod grav dreptul la apărare, câtă vreme acesta nu ar mai avea la dispoziţie nicio cale de atac, decizia curţii de apel fiind definitivă“.
 
În consecinţă, „se impune desfiinţarea sentinţei penale apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe“.

Ti-a placut articolul?

Comentarii