Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:59 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Control în Portul Constanţa Ce ascundeau la bordul unei nave din Republica Moldova mai mulţi cetăţeni sirieni (galerie foto)

ro

16 Sep, 2014 00:00 2112 Marime text


Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit duminică, la bordul unei nave sub pavilion Republica Moldova, sosită în Portul Constanţa din direcţia Turcia, 100.000 de ţigarete netimbrate, pe care membrii echipajului încercau să le introducă ilegal în ţară, cu scopul valorificării pe piaţa neagră din România.

În intervalul orar 7.35 - 9.30, poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Constanţa au desfăşurat, în baza unei informaţii, controlul amănunţit al navei, alături de lucrători vamali şi de un reprezentant al Căpităniei Zonale Constanţa, beneficiind de ajutorul câinelui de serviciu Pobaza, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, Marius Ovidiu Niculescu.
În urma controlului de frontieră, au fost descoperite, nedeclarate şi ascunse în diferite compartimente ale navei, precum sala maşini, sala de comandă sau coşul de fum, 100.000 de ţigarete netimbrate din mărcile Fast Read şi Elegance Super Slims.
Cei zece membri de echipaj, toţi cetăţeni sirieni, au declarat că intenţionau să valorifice pachetele cu ţigarete pe piaţa neagră din România.
Poliţiştii de frontieră au confiscat cantitatea de ţigarete, cu o valoare de aproximativ 50.000 de lei, iar lucrătorii vamali au aplicat sancţiuni contravenţionale pentru fiecare marinar în parte.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii