Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:49 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cocoş Băncuţă şi fiii săi, în faţa Curţii de Apel

ro

24 Aug, 2012 02:20 1792 Marime text
Afaceristul brăilean Cocoş Băncuţă şi fiii săi, Fidis Tanis Băncuţă şi Vasile Băncuţă, s-au aflat în atenţia Curţi de Apel Constanţa, ieri judecătorii verificând măsura arestării preventive. Amintim că, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, în seara zilei de 18 iulie 2010, în jurul orei 20.00, Cocoş Băncuţă, împreună cu fiii săi, cu Gheorghe Mărăraş, dar şi cu alţi indivizi, s-a aflat în zona braseriei Tulcica de pe strada Tulcei din municipiul Constanţa. Poliţiştii arătau la vremea respectivă că bărbaţii aveau asupra lor mai multe arme albe, cum ar fi sabie, cuţit, coasă, furcă, lopată, topor, sapă, precum şi un pistol cu bile. Aici, Cocoş Băncuţă, alături de fiii săi, Fidis-Tani Băncuţă şi Vasile Băncuţă, ar fi urmărit pe strada Prelungirea Tulcei cinci persoane, însă ar fi reuşit să prindă trei dintre acestea, respectiv pe Mirel-Dumitru Chiujdea (partea vătămată) şi pe martorii Alexandru-Dănuţ Slesarev şi George Tănase. Procurorii spun că Mirel Chiujdea a fost lovit cu sabia, cu cuţitul şi cu alte corpuri dure şi i-au fost provocate leziuni extrem de grave, vindecabile în circa 100 de zile de îngrijiri medicale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii