Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:43 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Clanul "Bustiuc", aproape liber

ro

05 Mar, 2008 00:00 993 Marime text

Sase barbati trimisi in judecata pentru infractiuni cu credite false sunt la un pas de a se bucura din nou de libertate. La primul termen de judecata, Tribunalul Constanta a admis cererile aparatorilor de a se inlocui masura arestarii preventive cu obligarea de a nu parasi tara.

Este vorba despre Ion Ciolan, Remus Cornel Bustiuc, Mihai Narcis Negoita, Stelica Chiosea, Ciprian Matanie Mihai si Denis Mutalap. Barbatii, cu varste cuprinse intre 27 si 34 de ani, au fost trimisi in judecata la inceputul lunii februarie de procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunal. In sarcina lor se retine comiterea infractiunilor de inselaciune cu consecinte deosebit de grave, fals material in inscrisuri oficiale, fals in inscrisuri sub semnatura privata, uz de fals si complicitate la infractiunile respective. Potrivit rechizitoriului, valoarea daunelor prilejuite de acestia se ridica la 155.152 de euro, 31.800 de franci elvetieni si 882.125 de lei. Anchetatorii au stabilit ca activitatea infractionala s-ar fi desfasurat in perioada martie 2006 - octombrie 2007, interval in care indivizii au mijlocit obtinerea de credite bancare pe baza unor documente falsificate. Perchezitiile efectuate la domiciliile acestora au scos la iveala mai multe acte, adeverinte de salarizare, carti de munca si contracte de munca incheiate la peste 20 de societati comerciale. Decizia Tribunalului poate fi atacata de procurori in recurs, la Curtea de Apel.

Scris de: {autor}Cecilia ZAREA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii