Ciprian Sobaru Reprezint generaţia tânără a Poliţiei Rutiere

Inspectorul Sobaru a urât înviorarea de dimineaţă în Academie, iubeşte să conducă maşina şi coloanele oficiale

Are 28 de ani, 52 de oameni în subordine şi prima dragoste a fost Poliţia Rutieră. Este vorba despre inspectorul Ciprian Sobaru, cel mai tânăr şef de birou din istoria recentă a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. A câştigat concursul pentru ocuparea funcţiei de şef al Biroului pentru Siguranţa Circulaţiei în Mediul Urban Constanţa pe când avea numai 27 de ani. Într-un interviu acordat cotidianului nostru, inspectorul Ciprian Sobaru ne-a destăinuit din tainele meseriei, care sunt cele mai plăcute şi mai tragice momente din cariera unui ofiţer de Poliţie Rutieră, care sunt misiunile dificile, ce iubeşte şi ce urăşte un poliţist SPR.

Cum aţi ajuns ofiţer în cadrul Poliţiei Rutiere?
Am absolvit un liceu cu profil informatic, după care am intrat, prin concurs, la Academia de Poliţie, profil Poliţie Rutieră. Se poate spune, deci, că a fost prima mea dragoste. Am absolvit în 2003, însă, în acel an, IPJ Constanţa nu a a avut locuri la SPR. Ca urmare, am ajuns la Secţia 2, la Judiciar. Doi ani mai târziu am reuşit să mă transfer la Municipiu, apoi la Biroul Drumuri Naţionale şi Europene.

Cum aţi ajuns şef al Biroului pentru Siguranţa Circulaţiei în Mediul Urban Constanţa?
Am câştigat concursul organizat în februarie 2008, iar în data de 17 martie, la vârsta de 27 de ani, am fost numit în funcţie. Se poate spune că sunt cel mai tânăr şef de birou din istoria recentă a IPJ Constanţa.

În această calitate, câţi oameni aveţi în subordine şi ce atribuţii îndepliniţi?
Biroul pe care îl conduc numără 49 de agenţi şi trei ofiţeri. Răspunderea pe care o am este uriaşă, pentru că, pe lângă atribuţiile de teren pe care le îndeplinesc, cum ar fi aplicarea sancţiunilor, coordonarea acţiunilor, a dispozitivelor la misiuni, am şi atribuţii de birou. Pe lângă sarcinile pe care le au şi ceilalţi, cum ar fi dosarele penale, cercetarea la faţa locului, sarcina mea este mult mai grea, dat fiind că îmi revin şi atribuţiile privind organizarea biroului. Acestea se referă la planificarea agenţilor, verificarea repartizării lor de către şeful de tură în teren, controlul lor în teren, întocmirea, împreună cu şeful SPR, a strategiei biroului.

Care apreciaţi că este cea mai grea perioadă şi cea mai grea misiune pentru un ofiţer de Poliţie Rutieră?
Fără îndoială, cea mai grea perioadă este sezonul estival, când atât oraşul, cât şi staţiunea Mamaia sunt extrem de aglomerate şi ne confruntăm cu blocaje în trafic, tamponări şi accidente rutiere. Cea mai dificilă misiune, pentru mine personal, a fost Grand Prix. Spun aceasta deoarece în acea perioadă ne-am confruntat cu o situaţie deosebită, care a impus măsuri deosebite, cum ar fi evacuarea staţiunii. Am reuşit însă să ducem la capăt cu succes şi această misiune. Vorbind la modul general, pentru un poliţist de la Rutieră, cele mai dificile sunt Zilele Constanţei şi Ziua Marinei. Iar cel mai greu domeniu îl reprezintă accidentele cu autori necunoscuţi (AN), în care, pornind de la foarte puţine indicii, trebuie să dai de urma unui şofer care a provocat un accident rutier şi a fugit de la locul faptei. Şi mai gravă este situaţia în care acel conducător auto a ucis pe cineva, caz cu care ne-am confruntat chiar în urmă cu patru zile.

Care a fost cea mai dificilă misiune din cariera dvs?
Toate misiunile sunt dificile. Îmi amintesc, însă, de un moment care, pentru mine cel puţin, a fost de-a dreptul tragic. În martie 2008 am efectuat cercetarea la faţa locului la acel accident din Mamaia în care au murit patru adolescenţi. Am ajuns acolo, victimele zăceau pe asfalt, iar telefoanele mobile le sunau întruna. Am răspuns la unul din ele. Era mama uneia dintre adolescentele moarte. Nu am avut curajul să-i spun că fiica ei murise. Am reuşit doar să-i explic că adolescenta este la spital.

Există şi momente amuzante într-o astfel de meserie?
Sigur. Şi, categoric, acestea sunt „spectacolele" cu şoferii aflaţi în stare de ebrietate şi care, odată aduşi la sediu, nu recunosc nici în ruptul capului că au consumat alcool.

Spuneţi-ne ce urâţi şi ce iubiţi cel mai mult în această meserie şi dacă aţi primit propuneri oarecum... ciudate
În Academie, cel mai mult am detestat înviorarae de dimineaţă. Acum urăsc cel mai mult când îmi sună telefonul de serviciu la ora 4.00 dimineaţa şi îmi plac coloanele oficiale. Adică să fac parte din ele. Îmi place să conduc. Iar în ceea ce priveşte propunerile ciudate, am primit şi din acestea. De exemplu, m-am confruntat deseori cu situaţii în care mi s-a oferit şpagă în trafic, dar şi cu cazuri în care şoferiţele mi-au cerut numărul de telefon.

Ce planuri de viitor aveţi?
Viitorul meu este, cel puţin pentru moment, la Serviciul Poliţiei Rutiere, unde eu reprezint generaţia tânără, dar unde lucrează unii din cei mai buni şi mai vechi profesionişti ai IPJ. Şi mă ghidez după proverbul saxon „Numai cel care a condus îşi doreşte să fie condus".