Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:30 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine sunt comisarii-șefi care au devenit chestori în timp ce se aflau la comanda IPJ Constanța

ro

01 Dec, 2014 00:00 2994 Marime text
Dumitru Bogdan Despescu, șeful Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Constanța, a fost avansat în grad, la finele săptămânii trecute. Conform Decretului publicat vineri seara în Monitorul Oficial al României, comisarului-șef de poliție Despescu i-a fost acordat gradul profesional de chestor de poliție. În acest context, Dumitru Bogdan Despescu se alătură celor doi chestori care au conduse Poliția Județului în trecut.

Astfel, IPJ Constanța a fost condus, în perioada 2001-2005, de chestorul Traian Jipa, iar între anii 2007-2008, de Vasile Mircea Bârgoz.
Numai că Vasile Mircea Bârgoz a venit chestor de la IPJ Sibiu și tot chestor a plecat, în timp ce Traian Jipa și Bogdan Despescu au fost înaintați în grad în timp ce se aflau la comanda IPJ Constanța.
Ceea ce demonstrează că IPJ Constanța este un loc bun de unde se poate avansa.

Revenind la Despescu, acesta conduce Inspectoratul Județean de Poliție de la începutul lunii aprilie, după ce, din 2013 până în 2014, a fost adjunct al inspectorului-şef al Poliţiei Buzău.
Gradul profesional al chestorului Bogdan Despescu intră în vigoare de astăzi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii