Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:28 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Chinezi depistaţi de DGIPI ca atentatori la siguranţa naţională, cu jonglerii în Portul Constanţa

ro

21 Dec, 2012 01:04 4641 Marime text
Curtea de Apel Bucureşti a decis ieri, la ora 14.15, admiterea cererii formulate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ca urmare a solicitării Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă ( D.G.I.P.I.) din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, privind declararea ca indezirabili pe o perioadă de 10 ani pentru următoarele persoane : ZHENG SIYONG (preşedinte al Federaţiei localităţii TAIZHOU - Fujian în România), ZHENG YOU, LI NING, ZHENG SHULIANG, pentru considerente de securitate naţională.

Potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194 din 2002 privind regimul străinilor în România, modificată şi completată prin Legea 157/2011, declararea ca indezirabil este o măsură care se dispune împotriva unui străin, care a desfăşurat, desfăşoară ori există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică.

Măsura dispusă de instanţa de judecată este executorie, conform legii, şi va fi pusă în aplicare de urgenţă de către Inspectoratul General pentru Imigrări, potrivit competenţelor instituţionale. În temeiul prevederilor articolului 97 alin. 3 din O.U.G. nr. 194 /2002, s-a dispus măsura luării în custodie publică a cetăţenilor străini în cauză, până la îndepărtarea lor de pe teritoriul României, dar nu mai mult de 18 luni.

Potrivit documentării şi a informaţiilor obţinute în acest caz de Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (D.G.I.P.I.), cetăţenii chinezi au constituit un grup organizat, cu preocupări circumscrise criminalităţii organizate, prezenţa acestora pe teritoriul ţării facilitând demersurile pe linia generării unor circuite financiare ilegale autosustenabile, cu impact direct în planul vulnerabilizării climatului de ordine publică şi a mediului de securitate intern.

Mecanismul financiar ilegal creat de cei patru cetăţeni chinezi, alcătuit din peste o mie de firme, a avut drept scop principal prejudicierea bugetului statului român, prin operaţiuni de export cu mărfuri achiziţionate "la negru", înregistrate prin mai multe societăţi comerciale, în scopul recuperării taxei pe valoare adăugată, spălare de bani, operaţiuni de import cu eludarea taxelor vamale, externalizare ilegală de fonduri, activităţi ce au fost derulate prin implicarea unor terţi.

Coordonarea activităţilor ilegale la nivelul Municipiului Bucureşti şi a altor judeţe era realizată de către membrii grupării cât şi de persoane interpuse, fiecare având un rol bine determinat şi utilizând o gamă extrem de diversificată de metode, pentru îndeplinirea scopurilor propuse, acţiuni care au avut ca efect imediat slăbirea încrederii şi siguranţei civice, prin folosirea unor acte de corupţie, violenţă, şantaj, reuşind să prejudicieze bugetul consolidat al statului.

Totodată, modalităţile folosite constau în importul de mărfuri produse în China, folosindu-se cu precădere serviciile anumitor comisionari vamali şi cointeresarea materială a organelor de control, cu scopul favorizării operaţiunilor de contrabandă, eludarea taxelor vamale şi a prevederilor legale cu privire la drepturile de autor. Ulterior, sumele obţinute erau reinvestite, prin alte firme cu acţionariat chinez, pentru achiziţionarea unor mărfuri de pe piaţa românească.

Mai mult, cei patru au fost implicaţi în activităţi de culegere de informaţii pe teritoriul României, în domeniul economic, context ce a favorizat constituirea şi consolidarea grupului infracţional.

Clienţi mai vechi

Dincolo de afacerile cu cereale şi combustibil, care se dovedesc aproape întotdeauna a fi păguboase pentru stat, poliţiştii constănţeni de la Investigarea Fraudelor au descoperit, anul trecut, în august, o jonglerie privind achiziţia, depozitarea şi exportul materialului lemnos care s-a lăsat cu un prejudiciu de peste două miliarde şi jumătate de lei vechi.

În urma acţiunii ofiţerilor Serviciului de Investigare a Fraudelor, un cetăţean german pe numele său Kurt Otrin era cercetat pentru folosire la autoritatea vamală a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă. În afacere se părea că ar fi implicate şi firme în care asociaţi sunt cetăţeni chinezi.

Ancheta

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat, atunci, că acţiunea SIF a fost efectuată în colaborare cu specialişti din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare şi a Direcţiei Silvice Constanţa în Portul Constanţa Sud Agigea. Operaţiunea viza combaterea contrabandei şi evaziunii fiscale prin achiziţie, depozitare şi comercializare ilegală a materialului lemnos, iar în cadrul acesteia a fost verificată provenienţa buştenilor exportaţi în august prin Portul Agigea. „S-a stabilit că o parte din mărfuri erau achiziţionate, comercializate şi exportate prin intermediul unor societăţi care nu funcţionează la sediul social şi nici la punctele de lucru menţionate în avizele de însoţire a mărfurilor", au spus autorităţile. Mai exact, în documente apăreau două firme din Oradea şi Covasna, anume Morgan Star Europe şi respectiv Goldex Zagon, care, potrivit anchetatorilor, nu funcţionează la sediul social declarat. Totodată, alte două societăţi din Bacău, Rich Forest şi Prunus Forest Trading, au intrat în atenţia poliţiştilor după ce reprezentanţii lor „au declarat la vamă cantităţi fictive de material lemnos exportat contrar datelor înscrise în documentele de achiziţie şi transport". Cercetările au dus la descoperirea a două containere cu greutate ce depăşea declaraţiile vamale, aparţinând unui exportator din Germania.

Uite şi chinezii noştri

Poliţiştii au mai aflat că buştenii din cele două containere problematice fuseseră achiziţionaţi de la firma Styria Consulting & Timber Trading din Neamţ, reprezentată de germanul Kurt Otrin. Anchetatorii îl suspectau pe Otrin că ar fi valorificat buştenii fără să respecte prevederile legale. Astfel, au fost confiscate 62.630 kg de buşteni răşinoase, a căror valoare se ridică la 26.779 de lei. Revenind însă la firma Rich Forest, este de menţionat că aceasta a fost înfiinţată în 2002, iar potrivit www.vrajitorul.eu, aceasta se ocupă cu „tăierea şi rindeluirea lemnului, impregnarea lemnului, transporturi interne şi internaţionale". Administratori era, la vremea aceea, Siyong Zheng şi Li Ning, care erau totodată şi acţionarii societăţii. Mai precis chinezii sunt exact doi dintre cei implicaţi în scandalul de astăzi. În 2009, societatea a avut o cifră de afaceri de 27.737.797 de lei, circa 162 de salariaţi şi cheltuieli totale de 31.204.901 lei. Profitul net a fost de 113.353 de lei. În ceea ce priveşte firma Prunus Forest Trading SRL, înfiinţată în 2006, aceasta se ocupă de comerţul cu ridicata al materialului lemnos şi al materialelor de construcţii şi echipamentelor sanitare. Asociaţi sunt Ion Tudose, Dragoş Gheorghe Tudose şi Mihail Vasile Tudose. În anul 2009, societatea a avut o cifră de afaceri de 12.252.660 de lei, nouă angajaţi şi un profit net de 96.972 de lei, în contextul în care cheltuielile totale s-au ridicat la 12.405.414 lei. La rândul său, firma Styria Consulting & Timber Trading a fost înregistrată la Registrul Comerţului, pe 9 iulie 2010, asociat unic fiind Kurt Willibald Otrin, iar activitatea principală fiind „comerţul cu ridicata al materialului lemnos şi a materialelor de construcţie şi echipamentelor sanitare". Nu în ultimul rând, Goldex Zagon SRL îi are ca asociaţi pe Annamaria Kelemen şi Emil Bartok şi are ca obiect de activitate „tăierea şi rindeluirea lemnului". În 2009, firma a avut o cifră de afaceri de 43.609 lei, datorii totale de 191.823 de lei şi profit net 0.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii