Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:00 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cercetata penal pentru ca si-a stampilat singura pasaportul

ro

13 May, 2006 00:00 1166 Marime text

A platit 2000 de euro pentru falsuri

Mirela Axinte s-a ales cu dosar penal pentru savarsirea infractiunilor de uz de fals si complicitate la fals material in inscrisuri oficiale

O tanara ce si-a "reglementat" ilegal sederea in Germania, prin aplicarea in pasaport a unor stampile de trafic false total, s-a ales cu dosar penal intocmit de politistii de frontiera din cadrul Aeroportului International Henri Coanda, pentru uz de fals si complicitate la fals material in inscrisuri oficiale. In cursul zilei de ieri, la PTF Aeroport Henri Coanda, a fost returnata de autoritatile germane, Mirela Axinte in varsta de 36 ani, cu domiciliul pe raza judetului Constanta. La verificarea documentului de calatorie, politistul de frontiera a constatat ca in acesta erau aplicate in fals 22 stampile de trafic dintre care 12 apartineau autoritatilor de frontiera romane si 10 apartineau autoritatilor unor state Schengen care "demonstrau" ca tanara a iesit si intrat in spatiul Schengen, ca turist, la intervale regulate de timp, fara sa depaseasca termenul legal de sedere. Luata la intrebari de oamenii legii, Mirela Axinte a precizat politistilor ca stampilele respective i-au fost aplicate de o persoana ale carei date de identitate nu le cunoaste, inca de la inceputul anului 2004. Fata a mai sustinut ca i-a dat acestuia periodic, actul de calatorie, pentru a i-l stampila. Mai mult, tanara a declarat ca, in total, a oferit persoanei respective, pentru cele 22 de stampile false, suma de 2 000 de euro, fiind asigurata de fiecare data ca stampilele sunt autentice si nu va avea probleme. Din cercetari a reiesit ca Mirela Axinte a iesit legal din Romania, in urma cu aproximativ patru ani, cu destinatia Germania si, pana la momentul intoarcerii sale in tara, a muncit "la negru". Fata s-a ales cu dosar penal pentru savarsirea infractiunilor de uz de fals si complicitate la fals material in inscrisuri oficiale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii