Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:54 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cercetat pentru mituirea unui poliţist de la Serviciul Rutier (video)

ro

19 Jul, 2013 00:00 3662 Marime text
Un bărbat a ajuns în atenţia procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa după ce ar fi încercat să-l mituiască pe Cristian Bozolan, poliţist din Serviciul Rutier.

Conform anchetatorilor, ieri, în jurul orei 11.00, în Portul Tomis din Constanţa, un şofer a fost tras pe dreapta pentru că circula pe contrasens. El ar fi încercat să scape prin oferirea unei sume de bani (100 de euro) poliţistului de la Rutiera. Omul legii i-a anunţat imediat pe ofiţerii de la Anticorupţie care, sub coordonarea Parchetului Tribunalului Constanţa, au pus la cale un flagrant. Din câte se pare, cel care ar fi dat bani poliţistului ar fi Alexandru Lucian Giuglea, un cunoscut afacerist local, cercetat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Constanţa, într-un dosar de evaziune fiscală. El a fost reţinut pentru 24 de ore. Potrivit datelor oficiale, numele lui Alexandru Lucian Giuglea este legat de SC Green Energy Recycling SRL (cu sediul pe bulevardul Tomis nr. 74, având ca obiect de activitate „producţia de energie electrică”), de Testing and Inspection Service SRL (cu sediul pe strada Mihai Viteazu nr. 48, administrată de Iulian Antonescu, având ca obiect de activitate „testări şi analize tehnice”), de Balcan Control Grup SRL (cu sediul pe strada Havana, zona Faleza Nord, Poligon 15 nr. 7, cu obiect „activităţi anexe transporturilor pe apă, unde figurează ca şi administrator) şi de Balcan Logistic S.A. Firma are sediul tot pe strada Havana nr. 7 şi se ocupă de „lucrări de construcţii a altor proiecte inginereşti”. Facem precizarea că am încercat să obţinem un punct de vedere şi de la Alexandru Lucian Giuglea cu privire la dosarul presupusei mite, însă acest lucru nu a fost posibil.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Mihai 19 Jul, 2013 09:22 Politistul a dat dovada de competenta si excelenta! Felicitari!