Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:40 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cercetat in libertate pentru trafic de persoane

ro

09 Feb, 2009 02:16 1023 Marime text
Un bărbat acuzat de apartenenţă la o reţea de traficanţi de carne vie a fost pus în libertate de Curtea de Apel Constanţa. Este vorba despre Dănuţ Ghiţă, din Mogoşoaia. Pentru a pronunţa decizia de eliberare a bărbatului, judecătorii au avut în vedere faptul că, din gruparea anchetată de procurori, Ghiţă este cercetat pentru o singură faptă, de racolare a unei tinere, nu şi de exploatarea sexuală a acesteia. Astfel, instanţa a dispus împotriva acestuia obligarea de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea organelor de control. Acuzaţiile aduse de procurorii membrilor reţelei pornesc de la aderarea la un grup infracţional organizat şi ajung până la trafic de persoane şi de minori şi proxenetism. Conform anchetatorilor, în perioada 2004 - 2006, membrii grupării, din care ar face parte şi Dănuţ Ghiţă, au racolat mai multe tinere din Constanţa, Călăraşi şi Bucureşti, pe care le plasau în diverse cluburi de noapte din Spania şi le obligau să practice prostituţia. Decizia Curţii de Apel este definitivă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii