Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:33 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cercetat în libertate pentru furt calificat

ro

16 Jun, 2012 01:03 1350 Marime text
La data de 15.06.2012, ora 02.30, poliţişti din cadrul Secţiei 6 Rurală Cernavodă, acţionând pe raza localităţii Satu Nou, comuna Mircea Vodă, judeţ Constanţa au observat că sistemul de asigurare al uşii de acces într-o societate comercială prezintă urme de forţare. Au pătruns în incinta magazinului, unde au surprins un bărbat care încerca să sustragă diverse bunuri alimentare, ţigări şi monedă divizionară. La vederea poliţiştilor acesta a încercat să fugă, dar a fost imediat imobilizat de către aceştia. Din primele cercetări s-a stabilit că este vorba de un bărbat de 35 de ani, din Medgidia, care cu ajutorul a trei şurubelniţe şi al unei chei speciale a forţat sistemele de asigurare ale uşii de acces în magazin, reuşind să le deschidă. Bunurile sustrase în valoare totală de 500 de lei, au fost recuperate şi predate reprezentantului societăţii, cercetările fiind continuate de către lucrătorii Secţiei 6 Poliţie Rurală Cernavodă, cu suspectul în stare de libertate, pentru furt calificat.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii