Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:39 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cele sapte persoane acuzate de contrabanda, cercetate in stare de libertate

ro

29 Oct, 2005 00:00 2387 Marime text

Tinand cont ca un singur procuror ancheta toate cele sapte persoane, audierile s-au desfasurat destul de greoi * Drept urmare, pana ca procurorii sa ia o masura, ordonanta de retinere emisa de politisti pentru 24 de ore a expirat * Cu toate acestea, in baza probelor administrate, anchetatorii au ajuns la concluzia ca numai doi din cei sapte ar trebui sa fie arestati preventiv, in timp ce ceilalti ar putea sa fie cercetati in continuare, dar in stare de libertate * Desi ordonanta de retinere le expirase si puteau pleca bine mersi acasa, Ismail Erduan si Mihai Secrieru s-au prezentat alaturi de avocatul lor singuri in fata judecatorilor * Magistratii au respins propunerea de arestare pe motiv ca cei doi nu prezinta un pericol concret pentru ordinea publica

Magistratii de la Tribunalul Constanta au respins, joi seara, propunerea de arestare preventiva formulata pe numele a doua dintre cele sapte persoane acuzate de contrabanda, inselaciune, fals si uz de fals. Miercuri seara, politistii de la IPJ Constanta au emis ordonanta de retinere pentru o perioada de 24 de ore pe numele lui Ismail Erduan, Mihai Secrieru, Mihai Robu, Marian Ionut Carapet, Constantin Tocia, George Nivaci si Nicolae Cioti. In cursul zilei de joi, toti cei sapte au fost prezentati procurorilor cu propunerea de arestare preventiva. Tinand cont ca un singur procuror ancheta toate cele sapte persoane, audierile s-au desfasurat destul de greoi. Drept urmare, pana ca procurorii sa ia o masura impotriva celor sapte, ordonanta de retinere emisa de politisti a expirat. Cu toate acestea, in baza probelor administrate, anchetatorii au ajuns la concluzia ca numai doi din cei sapte ar trebui sa fie arestati preventiv, in timp ce ceilalti ar putea sa fie cercetati in continuare, dar in stare de libertate. Desi ordonanta de retinere le expirase si puteau pleca bine mersi acasa, Ismail Erduan si Mihai Secrieru s-au prezentat alaturi de avocatul lor singuri in fata judecatorilor pentru ca acestia sa decida daca trebuie sa se intoarca la arest sau nu. In cele din urma, magistratii au respins propunerea de arestare, pe motiv ca cei doi nu prezinta un pericol pentru ordinea publica.Avocatii sustin ca nu exista probe certe care sa demonstreze vinovatia celor acuzatiCele sapte persoane au intrat in atentia anchetatorilor, dupa ce in cursul noptii de 28 spre 29 septembrie, ofiterii Serviciului de Investigare a Fraudelor impreuna cu lucratori din cadrul Politiei Municipiului Mangalia au depistat cinci tineri care transportau cu autoturismele proprii 120 de baxuri cu tigari netimbrate, in valoare de peste 30.000 de euro si mai multe sticle cu bauturi alcoolice. Cele cinci masini se aflau in trafic in zona localitatii constantene Limanu. Dupa o urmarire pe cativa kilometri, politistii au reusit sa le opreasca, iar soferii autoturismelor au fost condusi la Politia din Mangalia. Cele cinci persoane care se aflau la volanul masinilor sunt Constantin Tocia, de 24 de ani, proprietar al autoturismului CT 30 TNC, Mihai Robu, in varsta de 29 de ani care conducea autoturismul cu numarul de inmatriculare CT 28 SAI, Marian Ionut Carapet, de 22 de ani, proprietarul autoturismului CT 22 MMY, Nicolae Cioti, de 30 de ani, posesor al autoturismului cu numarul de inmatriculare CT 63 TUG si George Nivaci, de 26 de ani, conducatorul si posesorul masinii cu numarul CT 03 NGM. Luati la intrebari de oamenii legii, soferii au dat o explicatie de adormit copiii, respectiv ca ar fi gasit marfa pe un camp din Limanu. Deoarece existau anumite banuieli cum ca tigarile si bauturile alcoolice au fost scoase din duty-free-urile din Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, unul dintre soferii suspecti recunoscand ca lucreaza la un duty-free din zona, anchetatorii au intreprins un control la magazinele respective. In consecinta, s-a stabilit ca intr-adevar toata marfa a fost luata de la unul dintre magazinele duty-free din zona PPF Vama Veche. Asa au aparut in "carti" si doi operatori ai duty-free-urilor, respectiv, Ismail Erduan si Mihai Secrieru. Drept urmare, toti cei sapte s-au ales cu dosare penale pentru contrabanda, inselaciune, fals si uz de fals. Pe de alta parte, aparatorii celor sapte persoane sustin ca, deocamdata, nu exista suficiente probe certe si concludente care sa demonstreze vinovatia celor acuzati de asemenea fapte.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii