Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:39 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cei trei inculpaţi - Babuş, Pilat şi Tărcatu Dosarul „Mita la Primărie" a făcut un an la Curtea de Apel Galaţi

ro

20 Sep, 2012 01:00 4181 Marime text
Galati_-_Ion_Pilat.jpgIeri s-a împlinit un an de când dosarul denumit generic „Mita la Primărie", cauză penală în care directorii din administraţia publică locală Constanţa Constantin Babuş, Ionel Pilat şi Marius Tărcatu sunt acuzaţi de luare de mită, şantaj şi respectiv complicitate la luare de mită, se află pe rolul Curţii de Apel Galaţi. Cauza se află în atenţia judecătorilor din Galaţi încă de pe 19 septembrie 2011, iar până în prezent dosarul a fost amânat de opt ori.

După cum arătam şi în ediţiile trecute, dosarul a ajuns pe masa judecătorilor gălăţeni după ce Curtea Supremă a României au admis cererea de strămutare a procesului formulată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Solicitările organelor de anchetă au venit după două achitări succesive pronunţate la Constanţa în cauză. Cu toate acestea, pe data de 5 mai 2008, Tribunalul Constanţa a decis condamnarea „inculpatului Babuş Constantin, la pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare (...) suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 10 luni (...) pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii".

 Galati_-_curtea_de_apel_galati.jpg

Aceeaşi instanţă l-a condamnat pe „inculpatul Tărcatu Marius la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare" şi la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. „(...) Suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 6 luni (...) deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii pe timp de 24 ore de la 24.10.2005", conform minutei judecătoreşti. Tribunalul l-a osândit pe „inculpatul Pilat Ionel la pedeapsa de 2 ani închisoare (...) suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe durata unui termen de în cercare de 4 ani (...) pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii". Mai mult decât atât, judecătorii au dispus confiscarea sumei de 20.000 USD de la inculpatul Constantin Babuş şi restituirea acestei sume către Dumitru Burcin. „Constată că persoana vătămată Burcin Dumitru nu a formulat pretenţii civile de la inculpatul Pilat Ionel. Cu apel", conform minutei judecătoreşti. În urmă cu aproape şapte ani, Constantin Babuş şi Marius Tărcatu, la acel moment angajaţi ai Primăriei Constanţa, au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Totul a început după ce Dumitru Burcin, patronul Restaurantului Pelican, a formulat un autodenunţ în care recunoştea că i-ar fi dat lui Babuş suma de 20.000 de dolari, iar acesta, în schimbul banilor, l-ar fi ajutat pe afacerist să cumpere un teren aflat în proprietatea Consiliului Local Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii