Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:06 18 01 2018 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ce zice Garda despre intervenţia de salvare

ro

20 Mar, 2012 03:36 783 Marime text

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au fost solicitaţi telefonic să intervină pentru a salva doi cetăţeni români aflaţi într-o ambarcaţiune pescărească pe Marea Neagră.

Pe data de 18 martie, în jurul orei 18.35, la Grupul de Nave Constanţa a fost primită o sesizare telefonică prin care se anunţa pericolul de scufundare al unei ambarcaţiuni pescăreşti în care se aflau două persoane. O ambarcaţiune tip „Rodman" a Gărzii de Coastă a plecat din Portul Constanţa spre locul indicat, zona de nord a staţiunii Mamaia, la aproximativ un kilometru travers de plajă, unde o barcă cu doi pescari începuse să se scufunde. Cele două persoane în dificultate, I.I., de 26 de ani, domiciliat în oraşul Ovidiu şi S.I., de 45 de ani, domiciliat în oraşul Năvodari, au fost aduse la mal de doi cetăţeni care i-au preluat din apele Mării Negre cu ajutorul unei bărci pneumatice. Pe mal, cei doi pescari aflaţi în şoc hipotermic, dar stabili din punct de vedere al funcţiilor vitale, au fost preluaţi de două echipaje de salvare de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea", Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare Constanţa şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Constanţa, care i-au transportat de urgenţă la spital. Poliţiştii de frontieră aflaţi în ambarcaţiune au constatat ulterior scufundarea ambarcaţiunii pescăreşti numărul 3113.

Ti-a placut articolul?

Comentarii