Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:22 23 01 2018 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cazul Ioana Lenghel Avocatul care voia declaraţii schimbate, în favoarea clientului

ro

17 Mar, 2012 02:31 2873 Marime text
08_lenghel_palatul_justitiei_curtea_de_apel.jpgIoana Delia Lenghel, bucureşteanca acuzată de procurorii din Constanţa de trafic de influenţă după ce i-ar fi cerut unui constănţean 4.000 de euro în schimbul asigurării unui post în cadrul Jandarmeriei Române, va fi cercetată în stare de libertate. Foarte interesant, avocatul care a reprezentat-o ieri în faţa Curţii de Apel Constanţa se pare că ar fi avut la rândul său oarecare divergenţe cu legea penală.

„Certificatul de bună purtare" constând în hotărârea de lăsare în libertate a Ioanei Lenghel a fost pronunţat ieri de judecătorii Curţii de Apel Constanţa, care, în completul prezidat de magistratul Marius Damian Mitea şi format din judecătorii Eleni Cristina Marcu şi Marius Cristian Epure, au respins ca nefondat recursul anchetatorilor. Aceştia, la rândul lor, cereau arestarea preventivă a femeii pentru o perioadă de 29 de zile, în contextul în care procesul propriu-zis, în care suspecta este judecată pentru trafic de influenţă, este programat să înceapă pe data de 19 aprilie. Propunerea de arestare a fost însă respinsă atât la Tribunal, cât şi la Curtea de Apel Constanţa. Pe de altă parte, aşa cum menţionam anterior, se pare că reprezentantul legal al femeii a avut şi el partea sa de anchetă penală. Concret, potrivit informaţiilor afişate ieri pe listele de şedinţă de la instanţa de judecată, Ioana Delia Lenghel a fost apărată de avocatul Silviu Claudiu Teodor, din cadrul Baroului Bucureşti. Numele apărătorului apare într-un comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism datând din 2004, document care îi priveşte pe trei indivizi judecaţi pentru sechestrare de persoane şi ultraj contra bunelor moravuri.

Influenţarea martorilor?

Astfel, se pare că avocatul ar fi încercat să determine nişte martori să-şi schimbe declaraţiile împotriva clientului său. Iată ce spuneau procurorii DIICOT în 2004: „Din cercetări a rezultat că martorii Vladu Mircea zis Piţi, Cîrstea Daniel Viorel zis Dumbo, Trofin Tiberiu Cristian zis Connex şi Georgescu Cristian Mihai zis Cristi au fost contactaţi de către apărătorul inculpatului minor Cîrstoiu Alexandru Cristian zis Grasu, avocat Teodor Claudiu Silviu, precum şi de unchii inculpatului minor, Scarlat Marian şi Dumitru Constantin Cristinel, de tutorele acestuia, Scarlat Tudor, şi de o persoană de sex feminin, neidentificată până în acest moment, în scopul de a-i determina să dea declaraţii necorespunzătoare adevărului în faţa organelor de urmărire penală". În cauza respectivă s-a dispus disjungerea noului dosar şi continuarea cercetărilor. Revenind la Ioana Delia Lenghel, aceasta a fost trimisă în judecată zilele trecute de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, sub acuzaţia de trafic de influenţă, fiind vorba despre o anchetă disjunsă dintr-o anchetă mai amplă, instrumentată la nivel central. Procesul femeii de la Constanţa va începe în luna aprilie.

Ti-a placut articolul?

Comentarii