Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:02 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Caz şocant în judeţul Constanţa! Un tânăr a fost condamnat pentru că ar fi bătut şi incendiat o femeie pentru 30 de lei

ro

21 May, 2015 00:00 1763 Marime text
În urma investigaţiilor efectuate şi ca urmare a exploatării cu operativitate a mai multor informaţii obţinute de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu lucrătorii postului de poliţie Oltina şi ai Secţiei 8 Rurală Băneasa, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un vecin, fără ocupaţie, cu antecedente penale.
 
Ilie Talică, în vârstă de 19 ani, din comuna Oltina, cercetat pentru presupusa săvârşire a infracţiunilor de omor calificat, tâlhărie calificată, distrugere şi profanare de cadavre, a fost condamnat. Ieri, Tribunalul Constanţa i-a aplicat tânărului pedeapsa de 19 ani de detenţie, însă soluţia nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Conform rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, „în seara zilei de 30 noiembrie 2014, în jurul orelor 23.00, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul a pătruns fără drept în locuinţa victimei, de 82 de ani, din comuna Oltina, unde a ucis-o pe aceasta, prin loviri repetate cu pumnii în zona capului, comprimare cu picioarele la nivel toracic şi sugrumare cu mâinile, cu scopul realizat de a-i sustrage suma de 30 de lei, iar pentru a-şi ascunde urmele de la locul faptei, a incendiat locuinţa, astfel că, în cursul incendiului, a fost carbonizat parţial şi cadavrul victimei“.

Pete cu aspect de sânge pe haină 

„În primă fază, organele de poliţie judiciară au investigat cauzele producerii incendiului, însă, cu ocazia efectuării autopsiei medico-legale, s-a constatat că victima prezenta urme de violenţă la nivelul toracic, specifice unei agresiuni, şi în zona gâtului, caracteristice sugrumării. În cursul audierilor, după identificare, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei şi a pus la dispoziţia organelor de urmărire penală geaca cu care fusese îmbrăcat la data comiterii faptelor, care prezenta mai multe pete cu aspect de sânge, provenite probabil de la victimă“, se mai arată în rechizitoriul cauzei.

Daune materiale şi morale 

Ieri, Tribunalul Constanţa l-a pedepsit pe Tălică la 25 de ani de închisoare, deducând din pedeapsa închisorii aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive, cu începere de la 4.12.2014 la zi. Instanţa a admis acţiunea civilă şi l-a obligat pe Ilie Tălică la plata sumei de 10.000 de lei cu titlu de despăgubiri civile - daune materiale şi a sumei de 20.000 de lei cu titlu de despăgubiri civile - daune morale. Aşa cum arătam şi mai sus, decizia Tribunalului nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii