Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:44 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Câţi bani dă Poliţia din Constanţa pentru mâncarea arestaţilor

ro

01 Aug, 2013 00:00 2193 Marime text
Unităţile interesate de această procedură trebuie să aibă, conform http://e-achizitii.com, o experienţă similară, respectiv maxim trei contracte care să confirme prestarea de servicii similare

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa cumpără hrană persoanelor private de libertate din arestul instituţiei. Potrivit http://e-achizitii.com, contractul va fi atribuit prin licitaţie deschisă, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut. Cei interesaţi pot depune ofertele până la data de 13 septembrie, ora 16.00, acestea urmând să fie deschise în aceeaşi zi, la ora 18.00.

Valoarea estimată, fără TVA, a contractului porneşte de la 361.195,11 de lei şi poate ajunge la 1.028.091,57 de lei, iar durata a fost stabilită la 36 de luni. Persoanele care deţin funcţii de decizie în autoritatea contractanta cu privire la organizarea, derularea şi finalizarea prezentei proceduri de atribuire sunt: comisar-şef Constantin Dancu - împuternicit la conducerea IPJ Constanta,  comisar-şef Adrian Rapotan - adjunct al inspectorului şef, inspector principal de poliţie Liliana Agbas - contabil şef, comisar-şef Gabriela Tudoran - consilier juridic, comisar-şef Victor Zaicovici - şef Serviciu Logistic, inspector de politie Carla-Victoria Stanciu - ofiţer al Compartimentului Marketing şi Achiziţii, subcomisarul Alina Militaru - ofiţer al Compartimentului Intendenţă şi medicul Dorin Dinu. Unităţile interesate de această procedură trebuie să aibă, conform http://e-achizitii.com, o experienţă similară, respectiv maxim trei contracte care să confirme prestarea de servicii similare în ultimii 3 ani calculaţi până la data limită de depunere a ofertelor, la un nivel cantitativ cumulat de cel puţin 67 de meniuri /zi, compuse din cel puţin masa de prânz (minim felul I şi felul II) pentru o perioadă de cel puţin 6 luni consecutive (minim 5 zile/săptămână). Întrucât criteriul de atribuire a contractului de prestări servicii este „Cel mai mic preţ”, dacă două sau mai multe oferte conţin, în cadrul propunerii financiare, un preţ identic (acesta fiind cel mai mic preţ ofertat), pentru departajare se va solicita suplimentar o nouă reofertare. Astfel, se vor solicita clarificări prin intermediul SEAP în vederea încărcării electronice de către operatorii economici în cauză de documente care conţin noi preţuri. „În cazul în care ofertantul declarat câştigător se afla într-o situaţie de forţă majoră sau în imposibilitatea fortuită de a executa contractul, autoritatea contractanta îşi rezervă dreptul de a încheia contractul de servicii cu ofertantul clasat pe locul al II-lea în clasamentul final în condiţiile în care acesta există şi oferta sa este admisibilă. În caz contrar, se anulează aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publică”, conform http://e-achizitii.com.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii