Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:09 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA acuză - şpagă pentru un şef din Garda Financiară Cătălin Nicolae Grecu, eliberat condiţionat

ro

29 May, 2015 00:00 3253 Marime text
Tribunalul Constanţa a respins, ieri, contestaţia formulată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa împotriva deciziei prin intermediul căreia Judecătoria Medgidia a dispus liberarea condiţionată a lui Catalin Nicolae Grecu. Decizia instanţei este definitivă şi a fost luată de judecătoarea Antoaneta Ardeleanu, din Tribunalul Constanţa.
 
Bărbatul a fost trimis în judecată la începutul lunii iulie 2011 de DNA - Serviciul Teritorial Bucureşti pentru trafic de influenţă. Alături de Grecu au mai fost deferiţi Justiţiei Gheorghe Ciota, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă, şi Vasile Sîmptea, bănuit de complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă şi complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă.
 
Potrivit rechizitoriului, „în cursul lunii iunie 2009, inculpatul Ciota Gheorghe a oferit şi remis inculpatului Grecu Cătălin Nicolae suma de cel puţin 45.000 de lei pentru a-şi exercita influenţa asupra unei persoane cu funcţie de conducere din cadrul Gărzii Financiare - Comisariatul General“. „Suma de bani menţionată a fost dată pentru ca Grecu Cătălin Nicolae să intervină în vederea stopării unui control inopinat efectuat de o echipă a Gărzii Financiare la imobilul din municipiul Bucureşti unde Ciota Gheorghe producea şi îmbutelia băuturi alcoolice în mod clandestin. Suma de bani a fost remisă de Ciota Gheorghe lui Grecu Cătălin Nicolae prin intermediul inculpatului Sîmptea Vasile“, potrivit actului de sesizare a instanţei de judecată.
 
Prin decizia penală nr. 1.809 din 27 mai 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a aplicat următoarele pedepse: Grecu - trei ani de închisoare, în regim de detenţie, pentru trafic de influenţă, Ciota - doi ani de închisoare, în regim de detenţie, pentru cumpărare de influenţă, şi Sîmptea - trei ani de închisoare, în regim de detenţie, pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă şi pentru complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă. Tot atunci, Înalta Curte a dispus confiscarea specială a sumei de 45.000 de lei de la cei trei inculpaţi. Sentinţa din 27 mai 2013 a Curţii Supreme a fost definitivă.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii