Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:15 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cât a costat ancheta „Portul"

ro

21 Apr, 2012 01:24 1385 Marime text
Începută în anul 2010 şi încă neîncheiată definitiv, ancheta „Portul", ce a vizat destructurarea sistemelor paralegale de vămuire a mărfurilor în porturile constănţene, a costat statul român 390.000 de lei de lei, adică aproape patru miliarde de lei vechi.

Banii ar urma să fie recuperaţi de la suspecţii trimişi în judecată, în cazul în care aceştia ar fi găsiţi vinovaţi de instanţă şi ar fi condamnaţi, printre altele, la plata cheltuielilor de judecată. În contextul în care sunt 39 de inculpaţi, suma s-ar împărţi în mod egal între aceştia, fiecăruia revenindu-i de plată câte 10.000 de lei. La punctul 200 din rechizitoriul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin care senatorul Mircea Banias, dar şi şefii vămilor constănţene, alături de mai mulţi alţi suspecţi au fost trimişi în judecată pentru fapte de corupţie, anchetatorii au arătat că, în urma anchetei, „cheltuielile judiciare în sumă totală de 390.000 de lei vor fi suportate de inculpaţi în părţi egale, câte 10.000 de lei fiecare". Potrivit procedurii în vigoare, cheltuielile de judecată sunt achitate de suspecţi în cazul în care aceştia sunt găsiţi vinovaţi de instanţa de judecată. În caz contrar, cheltuielile rămân în sarcina statului, cu alte cuvinte, a contribubililor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii