Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:49 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Când şi cum vor fi finalizate lucrările de legătură între centura Bucureşti şi autostrăzile A1 şi A2

ro

15 Nov, 2016 11:42 5467 Marime text
Compania Naţională de Autostrăzi şi Infrastructură Rutieră (ANAIR) din România a anunţat când şi cum vor fi finalizate lucrările de legătură între centura Bucureştiului şi autostrăzile A1 (Bucureşti-Piteşti) şi A2 (Bucureşti-Constanţa) din cauza cărora intrările în Capitală sunt mereu aglomerate, iar traficul se desfăşoară cu dificultate, potrivit România TV. 

CNAIR nunţă că între A1 (București – Pitești) - DN 7 (Chitila) - 8,6 km: porțiunea este în lucru, iar până la finalul lui 2016, se va putea circula pe 4 benzi. Deschiderea circulației pe 4 benzi în această zonă este condiționată de furnizorii de utilități.

Între DN 2 (Afumați) – A2 (București – Constanța) - 11,5 km: În luna noiembrie se face verificarea şi aprobarea proiectului tehnic, acestea fiind urmate de întocmirea documentației de licitație. Licitația pentru execuţia lucrărilor va fi lansată în luna decembrie 2016. Termenul estimat de finalizare a întregului proiect este semestrul II din 2017.

Inelul de sud cuprins între A1 (București – Pitești) și A2 (București – Constanța) va fi de implementat în două etape:

Sector 1 – 22,5 km: între A1 – DN 5 (București – Giurgiu):
Procedura de licitație va fi demarată în noiembrie 2016;
Începerea proiectării este estimată pentru luna mai 2017 (cu o durată de 5 luni);
Termenul de începere a lucrărilor este estimat pentru luna octombrie 2017 cu o durată de execuţie de 18 luni.

Sector 2 – 9,4 km: între DN 5 – A2.

Pe acest sector, proiectul va continua în funcție de soluția dată de experţii colaboratori ai BEI – European Investment Bank (Banca Europeană pentru Investiții), după analiza multicriterială, în baza acordului semnat cu Ministerul Fondurilor Europene. Raportul final va fi predat Companiei Naționale de Administrare a Investițiilor Rutiere (CNAIR) în termen de 5 luni (până la 1 mai 2017). Soluția recomandată va dicta termenul pentru proiectare și execuție.

Aglomeraţie la intrarea în Capitală de pe Autostrada A1. AVERTISMENTUL POLIŢIEI pentru cei care merg pe Iuliu Maniu

Aproape la fiecare sfârşit de săptămână, Poliţia Rutieră informează asupra creşterii valorilor de trafic în apropierea centurii Capitalei şi a autostrăzilor, cele mai mari probleme fiind la intrarea în Bucureşti de pe A1, unde Bdul. Iuliu Maniu nu poate prelua tot fluxul de maşini de pe A1. 

Autostrada Centura București este o autostradă planificată ca centură a Bucureștiului. Este împărțită în două secțiuni: Centura de Sud și Centura de Nord. Va avea o lungime totală de 100 km și se va conecta cu autostrăzile deja existente: A1, A2 și A3. Centura de Sud (48 km) ar fi trebuit să fie atribuită până în noiembrie 2013, dar licitația a fost doar lansată în acel an. La nivel european, importanța autostrăzii este dată de relația cu coridoarele pan-europene IV și IX, segmentul ei de nord făcând legătura între autostrăzile A1, A2 (coridorul IV) și A3 (coridorul IX).
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii