Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:14 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bunic pus să-şi despăgubească nepoata pentru viol

ro

23 Mar, 2012 00:00 1163 Marime text

Ion Haralambie, de 65 de ani, condamnat la 15 ani de închisoare pe motiv că şi-ar fi violat propria nepoată, va trebui să-şi despăgubească victima.

Magistraţii Tribunalului Constanţa au decis să admită, în parte, acţiunea civilă formulată de partea vătămată, obligându-l pe inculpat la plata sumei de 30.000 de lei, reprezentând despăgubiri civile - daune morale. Judecătorii au menţinut măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor bărbatului. Amintim că bărbatul a fost trimis în judecată la sfârşitul lunii septembrie 2011, iar presupusul viol a fost anunţat de tatăl fetei. Potrivit acestuia din urmă, fiica sa minoră, în vârstă de 14 ani, a fost victima unui viol comis de Ion Haralambie, acesta fiind concubinul bunicii pe linie paternă a victimei. Din verificările efectuate a rezultat faptul că în ultimii şase ani, periodic şi prin constrângere şi ameninţări, suspectul a întreţinut raporturi sexuale cu minora.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii