Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:26 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Bodean de la DNA Constanţa este Zorro de Dobrogea“ Nicuşor Constantinescu, arestat. A fost adus la instanţă cu ambulanţa. În sala de judecată a stat într-un scaun cu rotile (galerie foto)

ro

21 May, 2016 00:00 5074 Marime text
 „Nu pot fi audiat la acest termen. Nu pot să dau declaraţii în cauză. Sunt bulversat. Este foarte importantă această şedinţă. Este în joc libertatea mea“.
 
Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, a fost adus, ieri, cu ambulanţa, în faţa judecătorilor Andreea Ianca şi Dan Iulian Năstase, din cadrul Curţii de Apel Constanţa. Şi asta după ce Andrei Bodean, procuror al DNA Constanţa, a formulat o cerere de înlocuire a măsurii preventive a controlului judiciar cu măsura arestării preventive.
 
Şedinţa de judecată a durat patru ore, timp în care şeful CJC a stat într-un scaun cu rotile. Mai mult decât atât, instanţa a suspendat de mai multe ori şedinţa de judecată pentru ca medicii prezenţi în sală să îi măsoare tensiunea lui Nicuşor Constantinescu.
 
Aseară, instanţa a dispus arestarea șefului CJC, pentru 30 de zile. Termenul de fond a fost fixat pentru finele acestei luni.
 
Conform lui Bodean, „propunerea de arestare preventivă a fost formulată ca urmare a faptului că inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a încălcat în mod repetat una dintre obligațiile impuse prin încheierea din 5.12.2014, emisă de Curtea de Apel Constanța, prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar, şi anume aceea de a se prezenta la instanţa de judecată ori de câte ori era chemat“.

Audiat în incinta sanatoriului 

„Potrivit referatului de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura mai grea a arestării preventive, a rezultat că, de la data de 29 martie 2016 până în prezent, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel, cu rea-credință, a lipsit de la toate termenele de judecată, motivând faptul că este nedeplasabil ca urmare a unei intervenții chirurgicale la un picior, fiind internat ulterior, pentru recuperare, la Sanatoriul Balnear Techirghiol. Instanța de judecată chiar a încercat să îl audieze pe inculpat în incinta sanatoriului, dar acesta din urmă nu a fost de acord.
 
Deși inculpatul pretindea că nu se putea deplasa, până în prezent, acesta a părăsit de mai multe ori Sanatoriul Balnear Techirghiol pentru a-și rezolva diverse «probleme personale»“, conform DNA.

25 de ani de la absolvirea UMC 

„De exemplu, la data de 14 mai 2016, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a participat la sărbătorirea a 25 de ani de la absolvirea facultății (n.r. UMC), implicându-se foarte activ în organizarea evenimentului, respectiv prin: invitarea şi cazarea unor persoane, stabilirea numărului participanţilor, angajarea unei formaţii care să asigure fondul muzical etc.“, potrivit lui Bodean.
 
În replică, Nicuşor Daniel Constantinescu a susţinut că totul este un „abuz făcut de Andrei Bodean, procuror al DNA Constanţa“. „Bodean de la DNA Constanţa este Zorro de Dobrogea. Totul este un abuz al DNA Constanţa”, a mai spus şeful CJC.

„Nu pot fi audiat la acest termen“ 

În faţa judecătorilor Andreea Ianca şi Dan Iulian Năstase, din Curtea de Apel Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu a declarat, printre altele: „Vreau să vă spun ceva. Am vrut să mă prezint aici. Nu am vrut să mă sustrag. Am tensiunea foarte mare. Nu am emoţii, urmez un tratament. Nu pot fi audiat la acest termen. Nu pot să dau declaraţii în cauză. Sunt bulversat. Este foarte importantă această şedinţă. Este în joc libertatea mea. La un termen următor, în funcţie de starea de sănătate, voi da declaraţii. Nu mi-am provocat crizele. Vă dau cuvântul meu de om și de onoare că nu am vrut să mă sustrag. Nu am fost în măsură să stau în instanță pentru a da declarații în prezenta cauză. Această operație mi-am dorit-o din 2011“, a mai spus şeful CJC.

„Am fost seara și la petrecere. Am ciocnit cu ei un pahar și aia a fost“

„Domnul procuror, domnul ascultător nu a trecut toate convorbirile pe care le-am avut cât timp am stat la Techirghiol. Spre exemplu, într-o zi lipsesc patru ore de la supravegherea telefonului meu. Eu eram la Techirghiol. Apoi am fost la Șerban Alexandru, medicul meu ortoped. Dr. Șerban Alexandru (n.r. din Dosarul Retrocedărilor) mi-a spus în urma consultației din data de 6 mai să folosesc nişte cârje pe care mi le-au dat de la Secția de Ortopedie. Mi-a recomandat să întrerup activitatea la Techirghiol și să mă deplasez folosind cârjele, ceea ce am și făcut. Apoi am cerut externarea. Am achitat ce era de achitat acolo. Apoi am folosit cârjele.
 
În legătură cu aniversarea de la UMC din data de 14 mai, arăt că nu am fost printre organizatori și că m-am deplasat cu liftul până în sala unde a avut loc evenimentul. Intrarea se face printr-o ușă de acces în partea superioară a sălii. Întâlnirea a durat aproape o oră. Am fost adus de un prieten la această întâlnire, cu o dubă. Am fost seara și la petrecere. Am ciocnit cu ei un pahar și aia a fost. Partea a doua a evenimentului a avut loc la hotelul Flora (n.r. hotelul Flora funcționează pe firma Xenoti SRL, în care Nicușor Constantinescu este asociat)”, a mai spus șeful CJC.
 
UPDATE 22. Şeful CJC, în scaun cu rotile Nicuşor Constantinescu a venit la instanţă cu ambulanţa (galerie foto+video)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • cetatean 21 May, 2016 23:55 in filmare are pe o mana pus aparatul de verificare a tensiunii"la misto" iar pe cealalta pe deget, capul de la aparat care ia pulsul..doar capul iar cablul ascuns sub patura