Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:36 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bloc prabusit pe bulevardul Tomis (galerie foto)

ro

26 Sep, 2009 03:04 3003 Marime text

fatada.jpgLa un pas de catastrofă, pe bulevardul Tomis. Mai multe familii constănţene au trăit clipe de groază văzând cum casa în care locuiau se prăbuşeşte sub ochii lor.

Faţada unei clădiri situate pe bulevardul Tomis, la numărul 7, s-a prăbuşit din senin ieri după-masă, în jurul orei 14.00. La faţa locului au fost chemate efectivele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, care au reuşit să salveze o parte din bunurile familiilor care locuiau în blocul prăbuşit, fiind vorba despre LCD-uri şi mai multe documente ale proprietarilor. Două autospeciale şi zece subofiţeri ISU au participat la misiunea din Piaţa Ovidiu. Din fericire, la momentul prăbuşirii peretelui, în casă nu se afla nicio persoană, astfel că nimeni nu a fost pus în pericol. Din primele cercetări, se pare că zidul a fost slăbit de săparea fundaţiei unei viitoare clădiri, în imediata vecinătate. Mai mult, la acest moment, în blocul unde locuiau familiile există o crăpătură lată de o palmă şi este imposibil să se mai intre în clădire. În plus, blocul s-a înclinat vizibil spre fundaţia ce se sapă lângă el, putând în orice moment să se surpe. Autorităţile au împrejmuit zona şi au pus un afiş pe care scrie „Rugăm ocoliţi! Pericol de prăbuşire!". Cu toate aceste măsuri de precauţie, există pericolul ca blocul să se prăbuşească în orice moment, iar oamenii să nu aibă pe unde să „ocolească" zona. Între timp, pentru familiile care s-au trezit brusc fără un acoperiş deasupra capului (la propriu), reprezentanţii Serviciului de Protecţie Civilă din Primărie au anunţat că vor pune la dispoziţiei o locuinţă temporară.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Gheorghe Mazare 20 Mar, 2013 15:19 mai bine s-ar demola toate cladirile vechi din Constanta si sa se construiasca cladiri moderne, sa intinereasca orasul.