Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:07 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bilant la Gruparea de Jandarmi

ro

10 Oct, 2009 03:14 2443 Marime text

jandarmi_mircea_seceleanu_74.jpgAmenzi de peste 10.000 de lei şi opt fapte penale. Aceasta este doar o parte a bilanţului misiunilor Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanţa, executate după terminarea sezonului estival 2009.

Potrivit declaraţiilor locotenent-colonelului Mircea Seceleanu, adjunctului Grupării, luptătorii au luat parte la misiuni de ordine publică pentru creşterea nivelului de siguranţă şi prevenirea faptelor antisociale în cadrul Planului general de acţiune „Strada 2009", în comun cu organele de poliţie. Conform sursei citate, acţiunile s-au desfăşurat în localităţile Dumbrăveni, Corbu şi Cumpăna, jandarmii intervenind la solicitarea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, dar şi pentru a-i sprijini pe lucrătorii RATC Constanţa şi pe inspectorii din cadrul primăriei. „În această perioadă, jandarmii constănţeni, împreună cu organele de poliţie, au aplicat un număr de 27 avertismente scrise, 44 amenzi cu o valoare de 10.600 lei şi au constatat opt fapte penale", a precizat locotenent-colonelul Mircea Seceleanu, adăugând că „numărul persoanelor care circulă în mod fraudulos pe mijloacele de transport în comun s-a diminuat".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii