Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:47 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bătaie generală în Constanţa pentru impozitarea unui premiu

ro

23 Apr, 2012 00:55 1970 Marime text
Au plecat să ridice un premiu, dar au ajuns să se lupte cu angajaţii firmei de pază ZIP Escort. Mai multe persoane de etnie romă riscă să se aleagă cu dosare penale după ce au provocat mai multe distrugeri şi au sărit la bătaie cu săbii, topoare şi târnăcoape.

Pe data de 21 aprilie, câţiva romi au mers la o agenţie de pariuri situată pe strada Soveja, din municipiul Constanţa, pentru a ridica un premiu, însă când au aflat că suma ce urmau să o primească va fi impozitată au început să înjure personalul unităţii comerciale. În acel moment, mai multe echipe ale firmei de protecţie şi pază şi-au făcut apariţia la faţa locului, iar într-un timp foarte scurt spiritele s-au încins. Nu a mai durat mult, iar cetăţenii romi au încercat să-şi facă dreptate cu ajutorul unor săbii, topoare şi târnăcoape. La rândul lor, agenţii de pază au apelat la spray lacrimogen. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, însă maşinile agenţilor au fost serios avariate, una dintre ele alegându-se cu un târnăcop în parbriz. În prezent, oamenii legii derulează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a celor care au fost implicaţi în scandal, precum şi a circumstanţelor care au dus la producerea incidentului.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • neva 24 Apr, 2012 09:12 Rr.. sunt o mare problema pentru toti.