Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:06 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Basescu nu urmeaza calea lui Mazare

ro

11 Mar, 2009 02:53 1181 Marime text
Spre deosebire de primarul Constanţei, Radu Mazăre, care a mers până în pânzele albe, preşedintele Traian Băsescu nu va ataca hotărârea prin care i-a fost respinsă acţiunea împotriva unui reprezentant al mass-media.

Reprezentantul preşedintelui în proces, avocatul Florentin Tuca, a precizat că Băsescu nu va ataca decizia Judecătoriei Sectorului 1, prin care i-a respins acţiunea formulată împotriva jurnalistului Cristian Oprea. Dacă sentinţa nu va fi atacată în apel, va deveni definitivă, preşedintele fiind obligat, prin aceeaşi hotărâre, să achite şi cheltuielile de judecată, care se ridică la 1.100 de lei. Traian Băsescu l-a acţionat în instanţă pe Cristian Oprea, după ce acesta ar fi publicat un articol „defăimător" la adresa sa. Pe 30 ianuarie, Judecătoria Sectorului 1 a apreciat că acţiunea este nefondată şi a respins-o ca atare. La polul opus, când Judecătoria Constanţa a respins acţiunea primarului Radu Mazăre împotriva jurnalistei Feri Predescu, acesta nu s-a dat în lături să folosească toate căile legale pentru a continua procesul, în vederea obţinerii unei soluţii favorabile. Nu a durat mult, iar edilul şi-a găsit dreptatea mult-căutată la Tribunalul Constanţa, care i-a admis apelul şi a schimbat sentinţa atacată, obligând jurnalistul în discuţie la plata unor daune de 50.000 de lei, din cele 200.000 de lei solicitate de primar.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii