Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:08 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autospeciala SMURD avariata in timpul unei misiuni

ro

18 Apr, 2009 12:54 1385 Marime text
Autospeciala SMURD tip B a Detaşamentului de Pompieri Constanţa Port, a fost lovită de un vehicul marca Saab, la intersecţia bulevardului Tomis cu strada Tulcea. Acesta din urmă, înmatriculat cu numărul CT 80 MKM, era condus de către constănţeanul Dragoş Manea care se deplasa către bulevardul Tomis.

La momentul producerii accidentului, autosanitara era în misiune şi avea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. Şoferul ambulanţei, plutonierul major George Popa, a spus că el a intrat în intersecţie pe culoarea verde a semaforului, informaţie confirmată şi de taximetriştii aflaţi în zonă, conducătorul turismului fiind cel care nu a respectat regulile de circulaţie pentru astfel de situaţii. Potrivit reprezentantului ISU, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, agent Anda Drăgulescu, a confirmat că în urma testului cu aparatul Drager efectuat de lucrătorii Poliţiei Rutiere celor doi şoferi, Dragoş Manea a înregistrat o alcoolemie de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar pompierul militar 0,0 mg/l.  

În urma impactului, ambulanţa s-a răsturnat de două ori. Toţi cei trei paramedici sunt teferi: conducătorul auto plt.maj. George Popa şi sg.maj. Dumitru Dumitraşcu au suferit traumatisme minore care nu au necesitat îngrijire medicală, iar sg.maj. Irina Dumitrache a fost lovită în zona feţei, dar pentru că acuza dureri mari la un picior a fost transportată de o autosanitară a Serviciului Judeţean de Ambulanţă la Spitalul de Urgenţă pentru investigaţii. Din fericire, aceasta are doar un traumatism şi nu a necesitat internare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii