Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:18 23 01 2018 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Au furat o staţie emisie recepţie

ro

05 Mar, 2012 00:00 736 Marime text

La data de 3 martie, ora 11.35, patrula de siguranţă publică mixtă, formată dintr-un poliţist din cadrul Secţiei 2 şi un jandarm din cadrul GMJ Constanţa, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au prins în flagrant pe Ilmas R., de 48 de ani şi Molis S., de 40 de ani, ambii din Constanţa, care au sustras dintr-o societate comercială amplasată în Piaţa Roşu de pe strada Tulcei, 24 de bucăţi deodorante diverse tipuri. Prejudiciul în valoare de 296,42 de lei a fost recuperat integral şi predat administratorului societăţii. Celor în cauză le-a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, fiind cercetaţi în stare de libertate. Ieri, la ora 04.30, patrula de siguranţă publică din cadrul Secţiei 2 Poliţie l-au prins în flagrant de furt din auto pe Cristian G., de 27 de ani, din Cumpăna şi S. E., de 17 ani, din Năvodari, care au sustras prin forţarea sistemului de închidere de la două autoturisme parcate pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, un radio-CD şi o staţie emisie recepţie. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că minorul este urmărit de către poliţiştii IPJ Constanţa din 27 februarie, acesta fiind fugit din Adăpostul de zi şi de noapte pentru copiii străzii. Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Ti-a placut articolul?

Comentarii