Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:16 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Astăzi se decide libertatea lui Nicuşor Constantinescu (rechizitorii)

ro

14 Jun, 2016 00:00 1515 Marime text


Azi, la Curtea de Apel Constanţa se va decide libertatea lui Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa.
 
Andreea Ianca şi Dan Iulian Năstase, judecători ai Curţii de Apel Constanţa, vor analiza cererea lui Nicuşor Constantinescu de înlocuire a arestului preventiv cu măsura controlului judiciar. Decizia va fi definitivă şi va fi luată în dosarul Centrului Militar Zonal Constanţa, unde a fost condamnat în primă instanţă la 3,6 ani de închisoare cu executare.  


 
De menţionat că tot azi, la Tribunalul Constanţa, magistratul Nermin Apzait va redeschide dosarul în care fostul şef al CJC a fost deferit Justiţiei de Andrei Bodean, din cadrul DNA Constanţa, cauza vizând elicopterul prăbuşit în lacul Siutghiol. Această şedinţă de judecată este programată să înceapă la ora 11.00.
 
Ieri, Curtea de Apel Bucureşti a decis menţinerea lui Nicuşor Constantinescu în arest preventiv într-un alt dosar.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii