Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
13:36 24 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Arestaţi pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tentativă de omor

ro

06 Apr, 2012 01:49 609 Marime text

La data de 1 aprilie., aproape de ora 21.00, poliţiştii Secţiei 4 Rurală au fost sesizaţi prin apel de urgenţă 112, cu privire la faptul că în centrul localităţii Tortoman, judeţul Constanţa a avut loc un scandal între mai multe persoane, două dintre el fiind transportate la două unităţi spitaliceşti pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat faptul că în incinta unui bar a izbucnit un scandal spontan între trei fraţi cu vârste cuprinse între 22 şi 28 de ani, din localitatea Tortoman, şi un grup de patru persoane din municipiul Medgidia cu vârste cuprinse între 28 şi 38 de ani. Din investigaţiile efectuate s-a stabilit că cei din urmă au fost agresaţi fizic de către cei trei fraţi, care pe fondul consumului de băuturi alcoolice au început să-i lovească, folosind pumnii şi picioarele, provocând şi distrugeri în incinta barului, distrugând mai multe mese din lemn, spărgând două geamuri de la uşa de intrare în bar, precum şi mai multe sticle şi pahare, provocând un prejudiciu de aproximativ 2.000 de lei unităţii comerciale.

Pe parcursul cercetărilor s-a mai stabilit că cele patru persoane din Medgidia au fugit spre ieşirea din localitatea Tortoman, iar Cătălin C., unul dintre agresori a plecat după acestea, şi, ajungându-le, i-a lovit pe N. R., de 37 de ani şi M. C., de 35 de ani, cu un băţ în zona capului, aceştia fiind transportaţi la Spitalul municipal Medgidia cu ambulanţa, stabilindu-se următorul diagnostic «traumatism cranio cerebral acut închis, plagă frontal parietală zona mediană», pentru primul care a refuzat internarea şi «traumatism cranio cerebral acut deschis, plagă contuză parietal dreapta, hematom parietal drept», pentru cel de-al doilea care a şi a fost transportat la Secţia neurochirurgie din cadrul Spitalului judeţean Constanţa.

După altercaţie cei trei agresori au fugit de la locul faptei aceştia fiind depistaţi ulterior. În urma examinarii medico-legale a părtii vătămate M. C., s-a stabilit că aceasta prezintă leziuni traumatice ce au pus în primejdie viaţa persoanei. Având în vedere aceste aspecte, în cauză conturându-se indicii cu privire la comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat, dosarul penal constituit a fost declinat spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

La data de 3 aprilie, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale au prezentat cei trei suspecţi procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, care au dispus reţinerea acestora pe o perioadă 24 de ore, fiind cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii publice, loviri şi alte violenţe, iar pentru Cristian C., reţinându-se şi tentativă de omor calificat.

În prezent cei trei suspecţi se află depuşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Constanţa, după ce în cursul zilei de 04.04.2012, au fost prezentaţi Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă, solicitare ce a fost admisă de magistraţi, pe numele acestora fiind emise mandate pe o perioadă de 29 de zile.

Ti-a placut articolul?

Comentarii