Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:49 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arestati pentru prejudiciu cu credite false

ro

24 Oct, 2007 00:00 1044 Marime text

Magistratii Tribunalului Constanta au dispus arestarea preventiva pentru o perioada de 29 de zile pentru cele sase persoane suspectate de obtinerea de credite bancare cu acte false. Audierile au inceput luni noaptea si s-au terminat ieri dupa-amiaza.

Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie (IJP), inspector Crina Chirea, cei sase barbati au prejudiciat cu 800.000 de lei mai multe unitati bancare, in perioada martie 2006-octombrie 2007. Ion Ciolan, de 28 de ani, Narcis Mihai Negoita, de 34 de ani, Cornel Remus Bustiuc, de 27 de ani, Stelica Chiosea, de 32 de ani, Denis Mutalip, de 30 de ani, si Ciprian Matanie-Mihai, de 29 de ani, au fost retinuti in ziua si seara de luni. Politistii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au efectuat, luni, mai multe perchezitii la domiciliile suspectilor si au descoperit mai multe documente ce par a fi falsificate. Este vorba despre adeverinte de salarizare, carti de munca, contracte de munca, incheiate la peste 20 de societati comerciale. Totodata, politistii au gasit si trei calculatoare dotate cu trei imprimante si mai multe CD-uri despre care exista indicii ca ar fi fost folosite la falsificarea inscrisurilor. Barbatii sunt cercetati pentru comiterea infractiunilor de inselaciune cu consecinte deosebit de grave, fals material in inscrisuri oficiale, fals in inscrisuri sub semnatura privata si uz de fals, toate in forma continuata.

Scris de: {autor}Cecilia ZAREA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii