Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:30 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arestat preventiv Ce a furat, împreună cu o persoană neidentificată, dintr-un mall din Constanţa

ro

28 Mar, 2017 17:55 2579 Marime text
Ieri, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de S.I., reţinut şi cercetat pentru furt calificat.
 
Din probele administrate până în acest, s-a reţinut faptul că, la data de 26 martie, în jurul orei 18.30, împreună cu o altă persoană neidentificată, a sustras din incinta complexului comercial VIVO!, din Constanţa, două produse cosmetice marca, după ce a îndepărtat în prealabil de pe ambalaj elementele ce declanşează sistemul de alarmă, valoarea prejudiciului fiind de 535,25 lei.
 
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă  Judecătoria Constanţa şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile.
 
Punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.



Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii