Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:55 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ar fi provocat un scandal cu bâte şi săbii la Hârşova Şase persoane au fost trimise în judecată pentru omor calificat

ro

22 Oct, 2015 00:00 3010 Marime text
 

Începe judecata în cazul lui George Georgescu, Mihai Munteanu, Alexandru Auraş Munteanu, Marian Georgescu, Ionuţ Emanuel Bădăruţă şi Zinel Bădăruţă. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Constanţa şi are ca obiect „omorul calificat“. Primul termen a fost fixat pentru data de astăzi.
 
Reamintim faptul că aceştia l-ar fi agresat pe Viorel Năstase şi pe membrii familiei Mercanu din Hârşova cu obiecte dure, şi anume cu bâte şi săbii. Spiritele s-au încins foarte tare şi s-ar fi iscat o adevărată hărmălaie.
 
Agresorii ar fi lovit în stânga și în dreapta și ar fi rănit mai multe persoane. Nu s-ar mai fi ţinut cont că erau şi copii şi femei de faţă. Doi bărbați agresați au ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgenţă Constanța, iar medicii au declarat că unul dintre ei s-ar afla în comă. Mai mulți bărbați s-ar fi ales cu răni şi au povestit că acestea ar fi fost provocate de săbii și topoare. O parte dintre ei recunosc că acest conflict este vechi, dar dau vina pe cei din tabăra adversă, spunând că sunt interlopi periculoși, care s-ar ocupa cu trafic de droguri și proxenetism.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Harsova 26 Jan, 2016 21:01 Dumnezeu sa- l ierte pe Viorel Nastase păcat ca s a stins astăzi din viata pușcăria sa i mănânce pe vinovați !!!!!!!!!