Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:31 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aplicatie militara multinationala pe teritoriul Dobrogei

ro

13 May, 2010 03:34 1714 Marime text
fortele_navale_romane.jpgPeste 300 de militari aparţinând Statelor Unite ale Americii, României, Ucrainei şi Republicii Macedonia vor participa, în perioada 17 mai - 24 iunie a.c., la exerciţiul „Black Sea Rotational Force 10".

Exerciţiul este organizat de Corpul Infanteriei Marine al SUA din Europa (MARFOREUR), în cooperare cu Forţele Navale Române, şi are ca scop întărirea relaţiilor de cooperare regională dintre armatele statelor participante, prin antrenarea militarilor în cadrul operaţiilor de menţinere a păcii.

Activităţile de antrenament al militarilor naţiunilor participante se vor desfăşura în garnizoana Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa, şi Poligonul Babadag, judeţul Tulcea.

România participă la acest exerciţiu cu peste 150 militari din cadrul Batalionului Infanterie Marină al Forţelor Navale, din cadrul Forţelor Terestre şi ai Forţelor Aeriene.

Ceremonia de deschidere a exerciţiului „Black Sea Rotational Force 10" va avea loc luni, 17 mai, începând cu ora 12.00, la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu.

Potrivit scenariului exerciţiului, vineri, 14 mai, Forţele Aeriene, în cooperare cu partenerul american, desfăşoară un exerciţiu de tip MEDEVAC (Medical Evacuation) pe itinerariul Mihail Kogălniceanu - Babadag - Academia Navală „Mircea cel Bătrân" (pe calea aerului, cu un elicopter); Academia Navală „Mircea cel Bătrân" - Spitalul Clinic Constanţa (terestru, cu ambulanţa).

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii