Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:19 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Apelul Jandarmeriei Constanța. Fără violențe la manifestările sportive

ro

16 Mar, 2017 10:24 1536 Marime text

La sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa a avut loc, ieri, o întâlnire între reprezentanţi ai jandarmilor constănţeni, ai unor cluburi sportive constănţene, ai Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa, ai Asociaţiei Judeţene de Fotbal, precum şi ai suporterilor echipelor constănţene.

Întâlnirea  a avut ca drept scop lansarea unei iniţiative preventive în ceea ce priveşte competiţiile şi jocurile sportive, prin promovarea dialogului, a spiritului de fair-play și îmbunătățirea comunicării dintre suporteri și reprezentanții Jandarmeriei, fiind punctate şi principalele obligații pe care aceștia le au atunci când participă la competiții sportive. 

Demersul informativ-preventiv va fi susţinut prin afişarea unui banner în arenele sportive, distribuirea la punctele de acces a unor pliante care să susţină lupta împotriva săvârşirii de fapte antisociale la evenimentele sportive ce se vor desfăşura în judeţul Constanţa, întâlniri periodice cu reprezentanţii cluburilor sportive şi ai suporterilor, în cadrul cărora vor fi discutate aspecte referitoare la prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, precum şi desfăşurarea în instituţiile de învăţământ a unor activităţi preventive referitoare la competiţiile sportive.

Activităţile preventive se vor desfăşura pe tot parcursul anului 2017 si au ca obiective promovarea valorilor sportive, prevenirea actelor de huliganism, atragerea suporterilor în efortul de a eradica violenţa verbală şi fizică de pe arenele sportive, informarea acestora cu privire la prevederile legislative în domeniu, precum şi creşterea gradului de siguranţă al spectatorilor pe stadioane.
Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a evenimentelor sportive, readucem în atenţie câteva restricţii prevăzute de Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, ce trebuie respectate de către spectatori:
- este interzis să pătrundă în stare vădită de beţie, să consume sau să introducă băuturi alcoolice în arena sportivă;
- nu este permisă introducerea în arena sportivă a materialelor pirotehnice, armelor ori a altor obiecte ce pot fi folosite la acţiuni de tulburare a ordinii publice sau care pot conduce la producerea actelor de violenţă în arena sportivă; 
- este interzis să se introducă în arena sportivă inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen sau care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă publică;

- este interzis să arunce asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel; să pătrundă pe spaţiul de joc; să săvârşească fapte, acte sau gesturi obscene, să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători sau la adresa forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă; să îşi ascundă faţa cu articole de îmbrăcaminte sau alte accesorii, cu intenţia de a impiedica identificarea; să împiedice acţiunea forţelor pentru asigurarea sau restabilirea ordinii publice.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii