Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
11:41 25 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

„Angajat“ fals al SRI Constanţa Sorin Pelelungă a scăpat de controlul judiciar

ro

18 Feb, 2016 00:00 583 Marime text

 
Magistraţii Judecătoriei Constanţa au decis, ieri, revocarea măsurii controlului judiciar luate faţă de Sorin Pelelungă, agent în cadrul Spitalului Penitenciar Poarta Albă. Decizia nu este definitivă.
 
Judecătorii au dispus, în data de 18 decembrie 2015, începerea judecăţii cauzei privindu-l pe Sorin Pelelungă, agent în cadrul Spitalului Penitenciar Poarta Albă, pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
 
Pelelungă este cercetat pentru şantaj în formă agravată, el fiind acuzat că, în perioada mai-septembrie, s-ar fi prezentat drept angajat al Serviciului Român de Informaţii şi l-ar fi constrâns pe decanul unei facultăţi din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa cu instrumentarea unor dosare aflate în lucru la serviciul de informaţii menţionat şi care îl priveau, cu scopul de a obţine, în mod injust, soluţionarea favorabilă a unor cereri în legătură cu situaţia universitară a fiului său sau a altor persoane.

Ti-a placut articolul?

Comentarii