Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:34 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Agent principal la Penitenciarul Poarta Albă, menţinut în arest

ro

23 Oct, 2014 00:00 1786 Marime text
Liviu Vasile Stamate, agent principal de penitenciar în cadrul Penitenciarului Poarta Albă, rămâne în arest. Decizia a fost luată, ieri, de Tribunalul Constanţa şi poate fi atacată la Curtea de Apel.
 
Stamate a fost acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă. Concret, agentul ar fi pretins de la deţinut (denunţător) 400 de euro, pentru a interveni pe lângă factorii de răspundere din cadrul Penitenciarului Poarta Albă în vederea transferării denunţătorului la Secţia Valu lui Traian. Mai mult decât atât, Liviu Vasile Stamate ar fi cerut de la un alt deţinut (denunţător) 1.500 de euro, în schimbul intervenţiei pe lângă persoanele competente din Penitenciarul Poarta Albă, pentru ca aceştia să îl propună pe denunţător la comisia de liberări condiţionate. Ca urmare a acestui denunţ, la data de 2 august, cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul D.G.A - Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa şi al reprezentanţilor Administraţiei Penitenciarului Poarta Albă, a fost organizat un flagrant, în urma căruia inculpatul a fost depistat în timp ce a primit suma de 1.500 de euro și 1.300 de lei, în schimbul traficării influenţei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii