Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:59 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Afaceristul Viorel Done rămâne de neatins

ro

08 Jul, 2011 00:00 1586 Marime text
După ce a fost „vizitat" zilele trecute de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie Constanţa şi de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, cunoscutul afacerist Viorel Done, propus spre arestare pentru înşelăciune estimată la 13 miliarde de lei vechi, va fi cercetat în libertate. Decizia a aparţinut judecătorilor Tribunalului Constanţa.

Magistraţii au respins propunerea de arestare formulată pe numele individului de către anchetatori. Este de menţionat şi că instanţa de judecată a respins cererea de suspendare a activităţii firmei lui Done, SC Dovi Import Export SRL. Decizia poate fi atacată în recurs. Dosarul cauzei a ajuns pe rolul Tribunalului Constanţa pe data de 6 iulie, primind numărul unic 9806/118/2011, iar obiectul a fost „propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1 C.p.p.) ridicarea controlului judiciar art. 160 ind 3 Cpp, art. 479 ind 5 alin 1 lit 1 C.p.p". În această cauză, Viorel Done a figurat ca inculpat, asta în timp ce SC Dovi Import Export SRL, prin reprezentant Anica Done, inculpat şi SC Dovi Import Export SRL Constanţa: reprezentant legal. Reamintim că, în urma percheziţiilor din data de 4 iulie, anchetatorii au ridicat 2.356 pachete ţigări netimbrate sau cu timbru din Republica Moldova, 29.112 lei, 50 euro şi 200 dolari. Procurorii au mai arătat că, învinuiţii, în mod repetat, în perioada 2010 - 2011, împreună sau prin acte materiale separate, au transportat, deţinut şi comercializat către diverse persoane fizice, importante cantităţi de ţigări netimbrate sau care aveau aplicate banderole de marcaj ale autorităţilor din Ucraina şi R. Moldova, ţigări care fuseseră achiziţionate în mod fraudulos, în scop de revânzare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii