Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:07 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Administratori cercetaţi penal

ro

18 Jan, 2014 00:00 1303 Marime text
Poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au constituit o echipă comună de control împreună cu lucrătorii vamali, descoperind în două containere sosite în Punctul de trecere a Frontierei Constanţa Sud - Agigea din China 26.792 de perechi de încălţăminte pentru femei, susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 3.485.000 de lei.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi lucrătorii vamali au efectuat, la rampa existentă în cadrul PPF Constanţa Sud - Agigea, controlul a două containere sosite din China pe adresa unor societăţi comerciale cu sediul în judeţul Ilfov şi Bucureşti.
În urma controlului au fost descoperite 26.792 de perechi de încălţăminte pentru femei, susceptibile a fi contrafăcute.

Valoarea totală a bunurilor este de aproximativ 3.485.000 lei dacă ar fi fost originale.
Marfa purta însemnele distinctive ale unor firme cunoscute şi a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali.
Poliţiştii de frontieră au întocmit administratorilor societăţilor comerciale în cauză, un cetăţean tunisian şi unul român, cu vârste de 22 de ani, respectiv 35 de ani, având reşedinţa, respectiv domiciliul în municipiul Bucureşti, dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii