Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:36 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adjunctul Poliţiei Cernavodă, deferit justiţiei de procurorii Anticorupţie Începe judecata comisarului-şef Costel Baciu

ro

15 Apr, 2014 00:00 2021 Marime text
Comisarul-şef de poliţie Costel Baciu, adjunctul şefului Poliţiei Cernavodă, va fi judecat de Tribunalul Constanţa. El a fost deferit justiţiei de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa pentru abuz în serviciu contra intereselor publice având drept consecinţă obţinerea de către funcţionarul public, pentru sine sau pentru altul, a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial, fals intelectual în legătură directă cu infracţiunile de corupţie şi deţinere fără drept a unei arme neletale din categoria celor supuse autorizării.
 
Ieri, Iulia Cazara Suciu, judecător al Tribunalului Constanţa, a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecăţii cauzei. Hotărârea Tribunalului nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa, prin contestaţie. Comisarul-şef de poliţie Costel Baciu este acuzat de procurorii Anticorupţie că, la data de 14 februarie 2008, cu ocazia cercetării la faţa locului efectuate cu privire la decesul, în condiţii suspecte, al unei persoane, şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu ce-i reveneau în calitate de ofiţer de poliţie judiciară. Poliţistul ar fi ridicat din locuinţa persoanei decedate o armă cu aer comprimat, precum şi patru cutii conţinând cantitatea totală de 328 alice din plumb.

Mai mult decât atât, Baciu, cu ştiinţă, nu ar fi menţionat bunurile respective în cuprinsul procesului - verbal de cercetare la faţa locului întocmit cu acel prilej, ci şi le-ar fi însuşit şi le-ar fi deţinut neîntrerupt până la data de 11 septembrie 2013, când au fost identificate de către reprezentanţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în sediul Poliţiei Cernavodă. „Mai precis, bunurile au fost găsite în biroul în care inculpatul îşi desfăşurase activitatea profesională până la începutul anului 2011, în perioada anterioară numirii sale în funcţia de conducere, acestea fiind camuflate în spatele unei canapele, în spaţiul dintre aceasta şi caloriferul din încăpere“, conform procurorilor Anticorupţie. De asemenea, în sarcina comisarului-şef de poliţie, s-a reţinut şi faptul că, în perioada 14.02.2008 - 11.09.2013, ar fi deţinut arma cu aer comprimat ridicată din locuinţa persoanei decedate şi însuşită în mod fraudulos, susţin anchetatorii, fără a fi autorizat în acest sens de către reprezentanţii Serviciului Arme, Muniţii şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa şi fără a fi titular al unui permis de armă eliberat potrivit prevederilor legale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii