Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:57 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adio, legătură cu Calul! Lista neagră a lui Călin Nebunul

ro

08 Dec, 2011 01:00 9117 Marime text
calimarea_-_lucian_calimarea.jpgCu cinci capete de acuzare în proces şi patru ani de puşcărie în primă instanţă, renumitul Lucian Călimărea, zis Călin Nebunul, are o aşa-numită listă neagră. Nu una pe care să şi-o fi întocmit singur, ci una redactată de judecătorii braşoveni, în tabelul magistraţilor fiind trecute persoanele de care Călin nu trebuie să se atingă şi pe care nici nu le poate contacta. Măsura a fost luată de judecătorii Curţii de Apel Braşov în procesul în care Călimărea este judecat alături de Mariean Aurel Bădilă, zis Calul, fratele primăriţei din Cernavodă, Mariana Mircea.

Concret, dosarul a ajuns în apel la instanţa superioară după ce procurorii Serviciului Teritorial Braşov al DIICOT au atacat pedepsele primite de acuzaţi la Tribunal. Aflat în al doilea ciclu procesual, dosarul a primit următorul termen de judecată pe data de 13 ianuarie 2012, de la ora 11.00. Atâta doar că, între timp, Călimărea pare să fi beneficiat de o oarecare clemenţă din partea instanţei. Mai exact, magistraţii braşoveni au admis cererea lui Călin Nebunul de a i se înlocui măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu cu măsura obligării de a nu părăsi ţara pe parcursul desfăşurării procesului. Cu interdicţia de a pleca din Constanţa fără acordul autorităţilor încă din vara anului 2010 şi cu program strict de dat cu subsemnatul la Poliţie, Lucian Călimărea era practic „sechestrat" în Constanţa, neavând voie nici măcar să se mute fără acordul magistraţilor. În cele din urmă, judecătorii braşoveni s-au arătat indulgenţi şi i-au înlocuit interdicţii. Totuşi, aceştia i-au impus mai multe condiţii temutului Călin Nebunul. Astfel, pe parcursul desfăşurării procesului, acesta trebuie să se prezinte la instanţă de câte ori este chemat, fără excepţie.

Instrucţiuni de la judecători

calimarea.jpg

De asemenea, el a fost condiţionat să se prezinte la Poliţia Municipiului Constanţa, desemnată cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de poliţişti sau ori de câte ori este chemat. În continuare, el nu are voie să-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei şi nici nu i se permite să folosească sau să poarte vreo categorie de arme. Mai mult decât atât, instanţa i-a impus lui Călimărea să nu ia legătura cu ceilalţi inculpaţi din cauză, iar astfel s-a format „lista neagră a lui Călin Nebunul". Pe lista întocmită de judecători figurează nume precum Alin Costel Manoli, Ion Munteanu, Marius Ciurea, Eugen Constantin, Mircea Dumitru Bularca, Valentin Ţeslaru şi Cătălin Alexa. De asemenea, instanţa i-a interzis lui Călimărea să ia legătura cu prietenul său, fratele primăriţei. Din tabelul „interzişilor" mai fac parte Ciprian Viorel Vartolomei, Bogdan Tiberiu Mândru, Neculai Onofrei şi Petrică Ţinteşan. Dacă temutul Călin nu va respecta obligaţiile impuse de instanţă şi dacă anchetatorii vor stabili că le-a încălcat cu rea credinţă, „se va lua faţă de el măsura arestării preventive". Hotărârea Curţii de Apel Braşov a fost comunicată secţiei de poliţie din Constanţa în raza căreia locuieşte Călimărea, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor de poliţie competente să elibereze paşaportul şi organelor de frontieră.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii