Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:54 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adi Buda si Daniel Zorica, cercetati pentru ultraj

ro

30 Apr, 2010 03:13 8100 Marime text
Ieri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a propus Judecătoriei Constanţa, luarea măsurii arestării preventive pentru cinci bărbaţi din Constanţa.

Inculpaţii sunt Florin Picoi, de 20 de ani, Andrei Florin Spînu, de 24 de ani, Adrian Buda, de 25 de ani, Daniel Zorică, de 24 de ani, toţi patru din Constanţa şi Daniel Ţintilă, de 24 de ani, din Năvodari.

Daniel Zorică mai are antecedente penale pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe şi vătămare corporală.

Trebuie menţionat faptul că bărbaţii au mai fost implicaţi într-un scandal, pe data de 20.02.2010, în jurul orei 23.00. Înarmaţi cu bâte tip baseball, o toporişcă şi un pistol cu gaze, au distrus geamurile unui local de pe strada Cişmelei din Constanţa, precum şi geamurile unui autoturism, tulburând ordinea şi liniştea publică.

În aceeaşi noapte, i-au luat la bătaie pe G.D.G., M.T.S şi G.A., provocându-le vătămări corporale ce au necesitat 12-14 zile, 25-30 zile, respectiv 12 zile de îngrijiri medicale.

Florin Picoi, Andrei Florin Spînu şi Daniel Ţintilă nu au recunoscut comiterea faptelor, iar Daniel Zorică şi Adrian Buda s-au sustras urmăririi penale, pentru aceştia propunându-se arestarea preventivă în lipsă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • :) 23 Jun, 2010 03:08 Si iar se trezesc toti "smecherii" sa comenteze pe chat sub pseudonimul de ANONIM ... offf, nu va mai saturati odata !
  • EU 30 Apr, 2010 17:04 Pai credeti ca numai atatia puteau ei sa bata intr-o seara? S-au in viata lor doar s-au batut sau au batut???Cine nu-l cunoaste pe boul de Nedelcu,sau Rala sau Ananas ,numai acela poate spune lucruri bune despre Tintila,Picoi,Ochi sau Teky cel vatamat in 28 aprilie si a doua zi batea un baiat pe strada Midiei si peste cateva alte zile mai batea unul prin zona centru caruia ia rupt maxilarul.Plangeri de ce sa depuna oamenii sa se afle-n treaba si sa-si puna in cap Clanul Rala si ai lui??? Oricum politia intai ii pune in garda si apoi asa de control ii cheama sa se impece.ei stiu numele si apoi teroare,taxe ,suntem satui de Legea care o face politia in Navodari. Om din politia Navodari spunea: este interpretabila participarea lui x in bataia din barul lui Rala.dar sunt putini aici la Navodari care stiu dedesubtul si strategia militienilor din oras. Si fiecare isi vede de treaba lui,sa-si protejeze munca,sa-si protejeze familia,copiii.Pana cand mafia de droguri,tigari,proxenetism,camatarie,(toate la pachet in cateva persoane)capii tuturor incaierarilor si a suprematiei in Navodari nu vor da socoteala fetele, baietii si familiile noastre nu vor fi in siguranta, si Politia romana se faleste ca au arestat unul cu prea multa personalitate,unul care a furat o paine si uita dupa cum am citit in ziar sa anunte familiei moartea unui membru.Atata timp cand Rala sta sub poala primarului si a sefului politiei,e greu de crezut ca in navodari va fi liniste,
  • marius 30 Apr, 2010 02:46 hai dute si u putin la zbarna bai Buda k prea iti luasei lumea in cap...oricum numai ai sanse de scapare,dak nu te toarna garda te toarna smecherii pe care iai deranjat si la care te ridicasei cu pretentii,dak nu te toarna smecherii te toarna garda,asa k oricum ai dao tot nu ai scapare....poate ai sa fugi,dar cat ai sa fugi pisule ce esti k prea multa lume are boala pe tine si multi iti vor capul