Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:25 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acuzaţi de furt din rezervoare

ro

23 Oct, 2012 01:00 1236 Marime text
O patrulă de siguranţă publică a depistat duminică, la ora 4.30, pe bulevardul I. C. Brătianu, în dreptul unei unităţi de învăţământ, trei bărbaţi care stăteau lângă un autoturism şi se manifestau suspect.

Cei trei au fost legitimaţi ca Antoniu S. T. (20 ani), Florin B. D. (19 ani) şi Adrian C. (29 ani), toţi din Constanţa. Cel din urmă era şoferul autoturismului în portbagajul căruia au fost identificate trei bidoane din plastic (două cu capacitatea de 6 litri şi unul de 5 litri), ce conţineau 14 litri de benzină, a cărui provenienţă nu au putut-o justifica.

Bărbaţii au fost conduşi la sediul unităţii de poliţie pentru continuarea verificărilor, asupra lor planând suspiciunea că ar fi furat carburant din rezervoare.

Poliţiştii Secţiei 4, în colaborare cu poliţiştii Secţiei 2, au stabilit că cei 14 litri de combustibil au fost sustraşi în noaptea respectivă din rezervorul unui autoturism ce se afla parcat pe aleea Topolog din municipiul Constanţa.

Prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 50% şi a fost restituit părţii vătămate, iar cercetările sunt continuate de poliţişti, cu suspecţii în stare de libertate.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii