Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:38 19 01 2018 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Accident rutier mortal şi carduri false Cine a decis punerea în libertate a tânărului Radu Popescu

ro

23 Mar, 2012 00:00 2236 Marime text
sofer-accidentrutierbmw.jpgDeşi părea fără cale de succes, Radu Popescu, osândit la cinci ani de închisoare după ce ar fi produs accidentul rutier în urma căruia Vasile Luban şi-a pierdut viaţa, va părăsi Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Judeţului Constanţa.

Cu două mandate de arestare pe numele său, unul emis în procesul în care a fost judecat şi condamnat pentru ucidere din culpă, iar cel de-al doilea pentru infracţiuni privind comerţul electronic, tânărului i-au fost admise ambele recursuri împotriva arestării. Completul format din Maria Uzună, Eleni Cristina Marcu şi Marius Damian Mitea, din cadrul Curţii de Apel Constanţa, a admis ieri recursul declarat de Radu Popescu împotriva mandatului emis în procesul pentru ucidere din culpă. Cu o zi înainte, instanţa a admis recursurile lui Mircea Cristian Frăţilă şi Radu Popescu împotriva încheierii de şedinţă numărul 50 din data de 16 martie, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr.2780/118/2012. Rejudecând, instanţa a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive faţă de cei doi inculpaţi, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea în care locuiesc, pe o perioadă de 30 zile cu începere de la data punerii efective în libertate. Noul dosar penal al lui Radu Popescu este instrumentat de procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Constanţa al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi priveşte fapte ce ar fi fost săvârşite în anii 2008-2009 şi care sunt legate de falsificarea cardurilor.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • lumea justitiei,ro 23 Mar, 2012 08:13 sa le fie ucise si lor copii in accident de un drogat sa vada cum e-blestem pe voi