Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:08 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident mortal pe DN6. Circulația rutieră, închisă

ro

16 Feb, 2017 08:49 2299 Marime text
Circulația rutieră este închisă, în această dimineață, pe Drumul Național 6 între orașele Orșova și Băile Herculane din cauza unui accident rutier în care un bărbat și-a pierdut viața și un altul a fost transportat la UPU Drobeta Turnu Severin.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinți, Lidia Viziru, a declarat că șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului în sectorul Valea Cernei și a intrat în coliziune direct cu un autotren care circula regulamentar, informează Agerpres.

„Șoferul imprudent a decedat pe loc, iar pasagerul din dreapta sa a fost rănit, acesta din urmă fiind transportat la Centrul de primiri urgențe Orșova și apoi la UPU a Spitalului Județean din Drobeta Turnu Severin”, a arătat Viziru, potrivit sursei citate.

Traficul rutier va reveni la normal pe DN 6 imediat după finalizarea investigațiilor polițiștilor și după ce autovehiculele implicate vor fi îndepărtate de pe carosabil.


Sursa foto: shutterstock.com
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii